A șasea Aniversare a Genocidului înfăptuit de ISIS

Acasă / Asia / A șasea Aniversare a Genocidului înfăptuit de ISIS

Irak

Luna august marchează cea de-a șasea aniversare a capturării de către ISIS a Câmpiei Ninive din Irak, fapt ce a dus la izbucnirea genocidului împotriva creștinilor și a yazidiților. Sute de mii de creștini și de yazidiți au fost alungați din casele lor, iar mai mult de câteva mii au fost uciși sau luați ca sclavi.

Deși organizația teroristă ISIS a fost declarată învinsă din punct de vedere militar la sfârșitul anului 2017, creștinii și yazidiții rămân profund afectați de trauma genocidului. Majoritatea au emigrat. Cei care au rămas în Irak se tem să se întoarcă acasă și rămân dislocați.

Sute de femei yazidite rămân dispărute, probabil încă ținute în sclavie sexuală de către ISIS. Patria lor rămâne contestată de către grupurile militare concurente, fapt care le creează noi provocări în ce privește siguranța, mai ales că ISIS continuă să bântuiască Irakul. Lipsa infrastructurii și a oportunităților economice face în continuare ca întoarcerea lor acasă să fie provocatoare.

Pericolul rămâne

Deși organizația ISIS este oficial învinsă, lupta este departe de a se termina pentru comunitățile creștine și Yazidite din Irak. Minoritățile religioase rămân în pericolul de a fi atacate de către trupele secrete ISIS sau de către alte grupuri teroriste care dețin controlul.

Satele sunt în ruină, în așteptarea eforturilor de reconstrucție, forțând familiile să rămână dislocate — o problemă agravată de COVID-19. Cu toate că amenințarea mai mare pare să fi dispărut, mai sunt multe lucruri de făcut și multe provocări pe care creștinii le întâmpină în a persevera.

Rugați-vă pentru credincioșii din Irak.

Sursă: www.persecution.org