Brunei Adoptă Legea Șaria – Convertirea de la Islam Atrage Pedeapsa cu Moartea

Acasă / Asia / Brunei Adoptă Legea Șaria – Convertirea de la Islam Atrage Pedeapsa cu Moartea

În data de 3 aprilie 2019, în statul Brunei a intrat în vigoare legea Șaria. Cea mai nouă fază a legii este o veste rea pentru creștini, întrucât confrom acesteia convertirea de la Islam este ilegală și pedepsită cu moartea.

De la prima introducere a legii Șaria în 2014, sultanul Hassanal Bolkiah, în vârstă de 72 de ani, încurajează islamizarea țării în care musulmanii reprezintă aproximativ două treimi din populația țării de 434.000. El a cerut ca învățăturile islamice să fie „mai puternice” în Brunei.

Ce afirmă și ce fac noile legi din Brunei

Noile legi – pe care unii le-au numit „crude și inumane” – poartă pedeapsa cu moartea pentru o varietate de infracțiuni, inclusiv adulter, jaf, viol, sodomie și insultă la adresa profetul Muhammad.

Prima fază, acoperind infracțiunile care se pedepsesc cu închisoarea și amendamentele, a fost pusă în aplicare în 2014. Noua fază acoperă infracțiuni cum ar fi furtul, care se pedepesc prin amputare și omorârea cu pietre.

Legea se aplică în special musulmanilor, inclusiv copiilor care au ajuns la pubertate, deși unele aspecte se vor aplica și celor care nu sunt musulmani. De exemplu, cei care „conving sau încurajează” copiii musulmani sub vârsta de 18 ani „să accepte învățăturile altor religii decât islamul” sunt pedepsiți cu amendă sau închisoare.

Persoanele care nu au ajuns la pubertate, dar sunt condamnate pentru anumite infracțiuni, pot fi supuse în schimb biciuirii.

Revoltă internațională

De la anunțarea implementării depline a legii, guvernul din Brunei, o monarhie absolută, s-a confruntat cu multe critici internaționale și opoziție din partea grupurilor care susțin drepturile omului.

Luni, 1 aprilie, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bauchelet, a cerut statului Brunei să reconsidere punerea în aplicare a legilor.

„Orice legislație bazată pe religie nu trebuie să încalce drepturile omului, inclusiv drepturile celor care aparțin majorității religiilor, precum și minoritățile religioase și necreștinii”, a declarat Bauchelet, avertizând că noile legi ar putea duce la violență și discriminare.

Creștinii, forțați să se ascundă mai bine

Creștinii care au părăsit islamul se confruntă deja cu discriminare în Brunei, unde convertirea este considerată ilegală, precum și importul de Biblii. Sărbătorirea publică a Crăciun a fost interzisă începând cu anul 2015.

Deoarece convertirea de la islamism se opune strict legilor statului, convertiții la creștinism vor fi separați de soț și copii, iar soțul / soția lor va fi forțat să divorțeze. Dacă cei care se convertesc sunt identificați de departamentul de securitate, sunt amenințați într-o încercare de ai face să renunțe la credința lor.

„Deși nu este încă clar ce impact va avea în continuare noul cod penal, acesta va afecta fiecare musulman care se convertește de la islam la o altă credință cum ar fi creștinismul, a declarat Tomas Muller, analist al Organizației Open Doors. „Se așteaptă ca societatea să se schimbe, în funcție de ce anume va fi considerat ‘anti-Islam’, creștinii din țară fiind nevoiți să-și ascundă credința cu mult mai multă atenție.

Într-un raport BBC, un bărbat în vârstă de 23 de ani care a renunțat la islam (actuala sa religie nu a fost specificată), a declarat că se simte „fricos și amorțit” în fața legilor puse în aplicare. „Noi, cetățenii obișnuiți, suntem neputincioși în a opri implementarea legii Șaria. Sub Șaria, mă voi confrunta cu pedeapsa cu moartea pentru apostazie”.

Rugăciune pentru Biserica din Brunei

  • Rugați-vă pentru musulmanii care se întorc la Hristos și se confruntă acum cu pedepse aspre sub legea Șaria.
  • Rugați-vă ca Dumnezeu să le dea creștinilor înțelepciune și curaj să fie lumini pentru Hristos în această cultură islamică strictă.
  • Rugați-vă ca guvernul din Brunei să retragă decretul care interzice importul de Biblii și sărbătorirea publică a Crăciunului.
  • Rugați-vă pentru credincioșii subterani care se simt puternic persecutați pentru că țara este atât de mică și nu au unde să fugă în cazul în care credința lor în Hristos este descoperită.
  • Rugați-vă ca comunitatea internațională să solicite urgent guvernului din Brunei să abroge legea penală Șaria. Drepturile celor care nu sunt musulmani sunt strict restricționate prin aceste legi.

Sursa: Open Doors