Creștin pakistanez acuzat de blasfemie în urma postării unui mesaj pe o rețea de socializare

Acasă / Asia / Creștin pakistanez acuzat de blasfemie în urma postării unui mesaj pe o rețea de socializare

Un lider creștin în vârstă de 25 de ani din Pakistan a fost luat în custodia poliției și acuzat de încălcarea legilor împotriva blasfemiei din țară după ce, la sfârșitul lunii decembrie, a distribuit o postare pe social media care critica Islamul. Potrivit unor surse locale, postarea a incitat la amenințarea cu violență în masă, fapt care a determinat sute de familii creștine să-și părăsească locuințele.

„Pastorul Raja Warris a publicat pe Facebook o postare cu un mesaj legat de credință pe 22 decembrie, mesaj despre care musulmanii susțin că le-au rănit sentimentele religioase”, a declarat pentru ICC Saleem Khokhar, un creștin din Charar. „Pastorul și-a cerut scuze pentru postare și problema a fost rezolvată a doua zi.”

Pe 26 decembrie, sute de musulmani s-au adunat în cartierul Charar din Lahore, unde locuiește pastorul Warris, și au amenințat că-l vor decapita pe pastor și că vor da foc caselor creștinilor, dacă poliția nu va lua măsuri. Sute de familii creștine și-au părăsit locuințele, temându-se de izbucnirea atacurilor violente în Charar.

„Situația a devenit periculoasă când cineva a aflat că musulmanii plănuiau să dea foc caselor creștinilor”, a declarat Khokhar pentru ICC. „Acest lucru i-a forțat pe creștini să fugă din cartier”.

Sute de polițiști anti-revoltă au fost trimiși la Charar pentru a calma gloata. Liderii comunității creștine, de asemenea, s-au întâlnit cu poliția pentru a rezolva situația care se agrava.

„Am căutat să negociem cu liderii protestelor, dar poliția a spus că nu ar putea garanta siguranța oamenilor noștri dacă acuzatul nu ar fi arestat”, a declarat Rev. Ayub Gujjar pentru canalul Morning Star News. „Am acceptat fără tragere de inimă să-l aducem pe Warris, dar am cerut să fie ținut într-o locație nedezvăluită din cauza amenințării grave asupra vieții sale”.

La 27 decembrie, poliția l-a acuzat pe pastorul Warris de săvârșirea de blasfemie în temeiul secțiunii 295-A și secțiunii 298-A din legile pakistaneze împotriva blasfemiei. Copii ale Primului Raport de Informații (FIR # 1122/20) au fost prezentate liderilor gloatei într-un efort de a calma situația.

Dacă ar fi condamnat, pastorul Warris ar putea primi până la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea „unor acte deliberate și rău intenționate destinate rănirii sentimentelor religioase”.

În Pakistan, acuzațiile false de blasfemie sunt foarte răspândite și adesea motivate de vendete personale sau de ură religioasă. Acuzațiile sunt extrem de inflamatorii și au potențialul de a declanșa linșări în masă, crime din dorința de răzbunare și proteste în masă.

De când Pakistanul a adăugat secțiunea 295-B și 295-C la legile țării privind blasfemia în 1987, numărul acuzațiilor de blasfemie a crescut. Între 1987 și 2017, 1.534 de persoane din Pakistan au fost acuzate de blasfemie. Din cele 1.534, 829 de acuzații (54%) au fost aduse minorităților religioase. Întrucât creștinii reprezintă doar 1,6% din populația totală a Pakistanului, cele 238 de acuzații (15,5%) aduse creștinilor sunt extrem de disproporționate.

În prezent, 24 de creștini sunt închiși pentru acuzații de blasfemie în Pakistan. Acești 24 de creștini sunt inculpați în 21 de cazuri de blasfemie reprezentate la diferite niveluri ale procesului judiciar din Pakistan.

Directorul regional al ICC, William Stark, a spus: „Noi, la International Christian Concern, rămânem îngrijorați de situația din Charar. Solicităm autorităților pakistaneze să continue să protejeze casele creștinilor din Charar. Chiar dacă pastorul Warris a fost acuzat oficial de încălcarea legilor privind blasfemia, există totuși potențialul izbucnirii unor atacuri violente ale mulțimilor împotriva creștinilor din Charar. Nimeni nu ar trebui să fie forțat să fugă de acasă din cauza unei postări pe rețelele de socializare. Legile pakistaneze asupra blasfemiei nu trebuie utilizate în mod greșit pentru a justifica violența gloatelor. De prea multe ori aceste legi au fost un instrument în mâinile extremiștilor care încearcă să provoace violență motivată religios împotriva comunităților minoritare.”

Sursa: www.persecution.org