Valorile Agenției Kairos
Agenţia de Misiune Externă Kairos, în decursul anilor, a statornicit anumite valori biblice distincte, care reprezintă, de fapt, ADN-ul mişcării. Noi căutăm ca, prin mijloacele pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu şi în contextul în care lucrăm, să transmitem aceste valori studenţilor de la Şcoala de Misiune Transculturală Kairos, partenerilor noştrii de lucrare români, cât şi celor indigeni, de pe câmpul de misiune. Acest set de valori este menit să influenţeze orice aspect al vieţii şi slujirii din cadrul Agenţiei: deciziile, raportarea la aproapele şi dedicarea faţă de viziunea şi scopurile Agenţiei.
-
1. Slava lui Dumnezeu printre popoare
- Dorinţa noastră este să vedem Împărăţia lui Dumnezeu extinzându-se printre popoare, iar slava lui Dumnezeu să coboare şi printre grupurile etnice, neatinse încă de Evanghelie.
-
2. Dedicare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu
- Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când este crezut şi primit în inimă, transformă vieţile indivizilor, cât şi a unor popoare întregi. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu a fiecăruia care crede. Este mijlocul prin care Dumnezeu se descoperă omenirii.
-
3. Dependenţa de Dumnezeu
- Pentru că pământul şi tot ce este pe el Îi aparţin lui Dumnezeu şi pentru că Dumnezeu Însuşi este Domn al secerişului, noi alegem să depindem de El în acoperirea tuturor nevoilor din lucrarea de misiune. Recunoaştem că prin noi înşine este imposibil să ducem la îndeplinire Marea trimitere, însă cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt cu putinţă. Prin urmare, rugăciunea este mijlocul prin care aflăm călăuzire în lucrare, accesăm resursele necesare şi primim putere pentru lupta spirituală.
-
4. Lucrarea de misiune este a Bisericii locale
- Biserica, în ansamblul ei, este chemată de Dumnezeu să facă ucenici din toate neamurile (Matei 28:19-20), care să se adune în comunităţi locale viabile, capabile de autosusţinere şi multiplicare. Agenţia vine în sprijinul bisericilor locale, cu respect şi colaborare, în realizarea acestui deziderat. Biserica locală este cea care trimite misionari.
-
5. Unirea Duhului
- Pentru că sarcina misiunii este dincolo de capacităţile unei singure biserici, organizaţii sau a unei denominaţiuni, Agenţia Kairos dezvoltă contacte şi parteneriate cu alte biserici şi organizaţii misionare cu ethos şi mărturisire de credinţă similare Agenţiei Kairos. Credem că, folosindu-ne de diversitatea culturală în acţiunile Kairos, suntem mai eficienţi în lucrarea misionară şi exprimăm astfel „unirea Duhului” (Efeseni 4:3) a Trupului lui Hristos în lume.
-
6. Caracter integru
- Dezvoltarea unui caracter cristic este esenţială în lucrarea de misiune. Integritatea nu este doar ceea ce facem, ci ceea ce suntem. Integritatea nu este o opţiune, este un stil de viaţă.
-
7. Misiunea este pentru toţi
- Credem în valoarea şi potenţialul fiecărui credincios în lucrarea de extindere a Împărăţiei lui Dumnezeu, atâta timp cât acesta este deschis să înveţe şi să slujească după darul şi chemarea primite.
-
8. Relevanţi pentru vremurile în care trăim
- Mesajul este acelaşi, însă metodele diferă de la o generaţie la alta. Nevoia fundamentală a omului de mântuire este neschimbată, însă societatea este într-o continuă schimbare. De aceea, credem că este necesară o evaluare continuă a contextului şi o adaptare înţeleaptă a metodelor de lucru, sub călăuzirea Duhului Sfânt.