Evanghelizarea ia avânt in China

Acasă / Asia / Evanghelizarea ia avânt in China

De Tony Lambert

În 1868 un scoţian liniştit, cu un picior amputat, sosise în portul din Wenzhou din sud-estul Chinei. Hudson Taylor, fondatorul organizaţiei China Inland Mission (Misiunea din Interiorul Chinei), l-a acceptat, în pofida dizabilităţii lui, pentru lucrarea misionară din China. Privind retrospectiv, aceasta a fost o decizie importantă. George Stott a format o şcoală mică pentru băieţi chinezi, în care a învăţat şi un tânăr cu un picior amputat, ca şi Stott însuşi. Acest tânăr a devenit un creştin activ, iar mai târziu primul predicator creştin chinez din zonă. Au trecut câteva decenii, iar până la victoria comunistă din 1949 în Wenzhou au fost deja plantate mai multe biserici, câteva mii de chinezi convertindu-se la creştinism. În 1966, bisericile de pe tot teritoriul Chinei au fost închise, iar cortina părea să fi fost trasă peste cei 150 de ani de efort misionar.

Cu câţiva ani în urmă am avut ocazia să vizitez Wenzhou şi să particip la programul unei biserici fondate de Stott, care a fost redeschisă ulterior. Au fost prezenţi peste 1000 de închinători. Tânărul păstor chinez mi-a spus că acum în marele Wenzhou sunt 700.000 de creştini protestanţi adulţi, reprezentând 10% din totalul populaţiei, adică tot atâţi creştini câţi au fost în toată ţara în 1949, când comuniştii au venit la putere. Wenzhou are în prezent peste 3.000 de biserici înregistrate legal, turnurile lor înalte cu cruci roşii în vârf animând peisajul zonei. Apoi, sunt alte mii de biserici de casă neînregistrate.

Wenzhou este exemplul cel mai spectaculos printre fenomenele trezirilor obişnuite din China de azi. Chiar şi cadrele comuniste fac referire la „febra creştină”, în timp ce încearcă să controleze, fără succes, creşterea masivă a bisericilor în multe părţi ale ţării. Ultimele două recensăminte privind apartenenţa religioasă au arătat că în China sunt peste 40 de milioane de protestanţi – comparativ cu ce am văzut mai înainte, adică doar 700.000 în 1949. Chiar şi bisericile de stat se pare că numără 20 de milioane de membri. În pofida persecuţiei aprige prin care a trecut biserica chineză chiar de la începutul anilor ‘50, care a culminat cu închiderea tuturor bisericilor în timpul perioadei Revoluţiei Culturale (1966-1979), China stă mărturie, pentru ultimele trei decenii, a ceea ce se poate numi cea mai mare creşterea şi trezire spirituală a bisericii de la Rusalii până astăzi. Doamna Mao se lăuda că ea a pus creştinismul la muzeu. Astăzi Biserica chineză se prea poate să fi întrecut Statele Unite în privinţa numărului de credincioşi, devenind astfel ţara cu numărul cel mai mare de creştini evanghelici din lume. Dacă acest lucru nu este adevărat, cu siguranţă va fi adevărat în următorul deceniu.

Care este însă forţa motrice din spatele acestei creşteri fenomenale a bisericii din China? Din zilele lui Robert Morrison, primul care a venit în China în 1807, misionari din multe denominaţii diferite au predicat cu credincioşie Evanghelia şi au plantat biserici. Dar deseori progresul a fost lent şi împiedicat de dictaturi militare, invaziile japoneze, războaiele civile, foamete, inundaţii şi jafuri. Probabil una dintre cauzele cele mai serioase a fost şi controlul inconştient exercitat de misionarii şi denominaţiile străine, care au întârziat creşterea unor biserici indigene cu adevărat independente. În 1920 şi 1930 s-a înregistrat un val de creştere a bisericilor creştine independente, printre care cele mai mari şi mai bine-cunoscute au fost grupările „Turma Mică” fondate de Watchman Nee, care a fost puternic influenţat de misionarii Creştini după Evanghelie. Prin providenţă divină, aceste grupări independente, care subliniau importanţa revenirii la practica nou-testamentală şi care de cele mai multe ori se întâlneau în case, au pavat calea pentru supravieţuire şi creştere a bisericii persecutate.

În perioada Revoluţiei Culturale, toate organizaţiile religioase au fost desfiinţate, iar clădirile bisericilor sigilate. Majoritatea liderilor au fost închişi sau trimişi la muncă silnică în fabrici sau la câmp. Unii au fost martirizaţi. Biserica a supravieţuit prin mărturia creştinilor de rând, prin slujirea unor oameni simpli, prea puţin educaţi, care au strâns Cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor şi care au îndrăznit, într-un mod practic, să demonstreze dragostea lui Hristos în relaţia cu prietenii şi vecinii lor, în timp ce societatea ca întreg a fost împărţită prin luptele de clasă maoiste.

La începutul anilor ‘70 au început să sosească la Hong Kong ştiri despre bisericile de casă care se adună în secret, biserici din locuri precum Wenzhou. Grupurile mici de credincioşi se adunau pentru rugăciune şi studiu biblic (dacă aveau Biblii, întrucât multe Biblii au fost confiscate şi distruse; astfel, copiile de mână au ajuns foarte preţioase). După moartea lui Mao în 1976 situaţia a început să se schimbe. Creştinii au început să-şi mărturisească credinţa în mod public, iar evangheliştii bisericilor de casă din zonele rurale au început să predice mesajul Evangheliei din sat în sat. Deseori ei au folosit cântări populare tradiţionale şi mărturiile personale. În acest fel, în anumite provincii interioare, cum ar fi Henan sau Anhui, mesajul Evangheliei s-a răspândit foarte rapid. Asemenea zone, precum Fangcheng din Henan, erau denumite de împotrivitori „cuiburile lui Isus”. În 1979-80, guvernul a permis redeschiderea bisericilor, dar sub auspiciile Partidului Comunist. Mulţi creştini care au supravieţuit persecuţiei aprige au continuat să se îngrijoreze pentru biserica controlată de stat, preferând să-şi continue închinarea şi lucrarea în cadrul bisericilor de casă neînregistrate. În 1982-83 primul val al noii persecuţii a lovit bisericile de casă, iar mai multe sute de evanghelişti au fost arestaţi.

Creşterea bisericii de la nivelul elementar a fost copleşitoare în caracterul său profund biblic şi evanghelic. Creştinismul liberal este promovat de anumiţi lideri ai bisericii de stat, precum episcopul Ding, dar majoritatea păstorilor chiar şi cei din bisericile înregistrate predică Evanghelia curată. Partidul episcopului Ding este în general ignorat de ceilalţi creştini, deoarece acesta a susţinut o „campanie de explicaţii teologice”, prin care a încercat să diminueze autoritatea Bibliei, importanţa ispăşirii şi unicitatea lui Hristos. Păstorii şi evangheliştii sunt prea ocupaţi în hrănirea oilor flămânde şi a maselor doritoare de Cuvânt. (Am fost martor, anul trecut, de sărbătoarea Paştelui, la 300 de botezuri într-o biserică din Beijing – asemenea scenarii nemaiauzite în Marea Britanie sunt la ordinea zilei în China).

Ca răspuns la foametea după Scriptură au fost tipărite 50 de milioane de Biblii chiar pe teritoriul Chinei şi mai multe milioane în afara graniţelor Hong Kong-ului. Astăzi, credincioşii de la oraş nu întâmpină dificultăţi în a-şi procura o Biblie, însă cei din zona rurală sunt prea săraci să călătorească spre centrele de distribuire să-şi cumpere o Biblie.

Biserica care s-a născut în subteran este Biserica centrată pe Biblie şi care promovează adevărul central al Evangheliei – ispăşirea, învierea şi a doua venire a lui Hristos. Este un lucru obişnuit ca predicile să ţină o oră în multe biserici – atât în cele de casă, cât şi în cele oficiale. Bisericile care funcţionează sub TSPM (sub controlul PC) deţin aproximativ 20 de seminarii, iar multe alte biserici organizează cursuri de pregătire de la 1 la 3 ani. Mulţi tineri din zona rurală doresc să se înscrie la o şcoală biblică, însă deseori sunt prea săraci să-şi permită chiar şi o taxă modestă anuală de aproximativ 100 de lire sterline.

În bisericile oficiale toţi păstorii şi lucrătorii din rândul membrilor trebuie înregistraţi pe listele oficialităţilor. În anumite zone, cum ar fi Wenzhou, caracterul evanghelic al bisericii este prea puţin afectat. În alte regiuni, controlul oficialităţilor maoiste locale frânează creşterea spirituală, creând o separare clară între bisericile de casă şi cele înregistrate.

O contribuţie semnificativă la creşterea Bisericii chineze, în ultimii 30 de ani, a fost adusă de către evangheliştii şi predicatorii chinezi. Cel mai mare ajutor din afară a venit prin organizaţii precum FEBC şi TWR prin înfiinţarea unor posturi de radio creştine. Mai recent, creştini din Statele Unite, Europa, Singapore, Coreea de Sud etc. au adus o contribuţie majoră la pregătirea teologică în rândul bisericilor de casă. Tipografiile creştine, în mod special cele din Hong Kong, au publicat multe cărţi, material de studiu, materiale pentru şcoala duminicală şi DVD-uri, de care este o mare nevoie, la ora actuală, în Mainland. Toate aceste eforturi nu au fost de fiecare dată o binecuvântare 100%, având în vedere că anumite grupuri din afară au venit cu interese personale. Creştinii chinezi, în particular cei din zona rurală, sunt flămânzi spiritual, aşa că în anumite cazuri au fost hrăniţi cu evanghelia prosperităţii şi învăţătură carismatică extremă, care s-a dovedit a fi înşelătoare.

Creştinii de peste graniţă ar trebui să vină aici cu o inimă de slujitor, gata să înveţe limba, cultura şi să asculte de liderii bisericilor chinezeşti care cunosc cu mult mai bine situaţia decât un străin.

Creşterea bisericilor şi trezirea spirituală a început practic în zona rurală, dar în ultimii ani a fost atins aproape fiecare nivel al societăţii. Mulţi studenţi şi intelectuali au devenit creştini. În majoritatea universităţilor se găsesc grupuri creştine, deşi sunt clandestine şi mici. Mulţi studenţi care studiază în afara ţării s-au convertit la creştinism şi, întorcându-se în China, vor deveni lideri-cheie atât în bisericile înregistrate, cât şi în cele de casă. Potrivit unor informaţii obţinute din anumite documente oficiale, câteva milioane de membrii ai Partidului Comunist (care totalizează 60 de milioane şi care, prin definiţie, ar trebui să fie ateişti materialişti) s-au convertit între timp la creştinism. Muzicieni cu influenţă, artişti, regizori de film etc. au devenit creştini fervenţi.

Înainte de 1949 organizaţii misionare precum CIM şi Christian and Missionary Alliance au dus muncă de pionierat în mijlocul grupurilor etnice minoritare (cum ar fi tibetani, mongoli, uiguri etc.) Numele lui Geoffrey Bull mai este cunoscut şi astăzi în Marea Britanie pentru lucrarea lui printre tibetani. Acum sunt semne că unii creştini chinezi au apucat torţa care a fost lăsată jos cu peste 50 de ani în urmă, se roagă cu sinceritate şi echipează creştini pentru misiunea trans-culturală şi, în special, pentru lucrarea în rândul celor peste 400 de grupuri etnice, care totalizează peste 100 de milioane de oameni, care trăiesc în interiorul graniţelor politice a Republicii Populare Chineze.

Cu câţiva ani în urmă, s-a făcut o mare publicitate în lume despre mişcarea Înapoi la Ierusalim, în care se susţinea că zeci de mii de creştini din bisericile de casă intenţionează să mărşăluiască cu Evanghelia prin Asia Centrală spre Ierusalim. Afirmaţiile au fost mult exagerate şi în opoziţie cu părerea majorităţii liderilor mai în vârstă ai bisericilor de casă din China. Acum, însă, când virtual mişcarea aceasta a murit, o imagine mult mai apropiată de adevăr se creionează. Viziunea pentru evanghelizarea trans-culturală este în creştere, în principal în bisericile de casă, dar şi în unele biserici înregistrate. Câteva sute de fraţi se pregătesc atât în China, cât şi peste hotare. Numărul de evanghelişti care au părăsit China este relativ mic. Oricum, multe biserici de casă şi-au dat seama că însăşi teritoriul chinez este un vast câmp de misiune. Misionari chinezi s-au stabilit deja în Tibet, Xinjiang şi în alte zone izolate de graniţă pentru a vesti Evanghelia acestor grupuri etnice. Lucrătorii din Vest joacă un rol cheie în pregătirea lucrătorilor în metodologia culturală. Nimeni, niciodată nu şi-ar fi închipuit că aceşti ţărani săraci din Henan vor putea deveni, după câţiva ani de pregătire, misionari eficienţi în Orientul Mijlociu, având în vedere că ei întâmpină dificultăţi majore în a se obişnui într-un oraş înfloritor, atunci când se mută aici pentru a-şi găsi de muncă. Ar fi fost mult mai realist să ne aşteptăm ca fraţii şi surorile de la oraş sau cei care au studiat în afara graniţelor Chinei să formeze echipa liderilor echipaţi pentru mişcarea misionară embrionară.

Ţinta majoră pentru evanghelizare în următoarele câteva decenii ar trebui să fie oraşele chinezeşti. Aproximativ 200 de milioane de oameni din zona rurală au părăsit deja satele lor pentru a-şi căuta de muncă la oraş – ceea ce este considerat a fi cea mai mare migraţie internă din istorie, care diminuează Revoluţia Industrială. În multe oraşe chinezeşti, populaţia creştină este în continuare mai mică de 1%. Acum, multe biserici înregistrate au adunări mari care atrag mii de participanţi şi au o serie de activităţi, incluzând studii biblice, întâlniri de rugăciune, pregătiri şi chiar şcoli duminicale, lucrare cu tineretul (repudiată pe hârtie, dar tot mai mult tolerată de autorităţi). Bisericile de casă devin tot mai sofisticate, atrăgând tineri, studenţi şi antreprenori.

Ce lecţii avem de învăţat din creşterea rapidă a Bisericii din China, din ultimele trei decenii? În primul rând, învăţăm că proclamarea Evangheliei, după modelul apostolilor Noului Testament, este onorată şi binecuvântată de către Dumnezeu. În al doilea rând, că scopul misiunilor ar trebui să fie plantarea de biserici indigene puternice, independente şi viabile. În al treilea rând, că evanghelizarea şi misiunea nu reprezintă specialitatea unei caste speciale de preoţi, păstori sau lideri de biserică, echipaţi la standarde academice (trezirea din China a fost o mişcare cu o implicare copleşitoare a membrilor de rând din biserici). Şi, în cele din urmă, că evanghelizarea adevărată presupune proclamarea lui Hristos cel răstignit, care a înviat şi care urmează să se întoarcă să Îşi ia şi Biserica Sa. Acestea sunt aspectele biblice puternic evidenţiate în Biserica din China. Bisericile de casă, în mod special, ştiu ce înseamnă să „umblii pe drumul crucii”, într-o ascultare care să te coste.

Dar tu, tu ştii?

Lăsaţi un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată.