Implică-te în Misiune: Mergi

Misiune pe termen scurt

3 săptămâni

Pentru cei care doresc să slujească într-un context cultural diferit şi care vor să experimenteze lucrarea de misiune transculturală. Este necesară o pregătire minimă: Cursul Kairos şi o orientare specifică pentru ţara în care urmează să slujească.

3 luni

Pentru cei care au primit o chemare specială pentru misiunea transculturală din partea lui Dumnezeu şi s-au hotărât să se dedice extinderii Împărăţiei lui Dumnezeu până la marginile pământului. Pentru a se înscrie, candidatul trebuie să fi participat la Cursul Kairos, la o călătorie pe termen scurt de 3 săptămâni şi să fi beneficiat de o orientare specific pentru ţara în care urmează să slujească.

Misiune pe termen lung

1-2 ani

Pentru cei care vor să se dedice lucrării de misiune şi care vor să cunoască mai bine cultura şi limba comunităţii în care slujesc. Astfel candidatul are ocazia să realizeze relaţii mai apropiate cu oamenii cărora doreşte să le împărtăşească Evanghelia şi chiar să ajute la plantarea bisericii din respectivul loc. Pentru a se înscrie, candidatul trebuie să fi absolvit Şcoala de misiune Kairos şi să fi participat la o călătorie pe termen scurt.

Peste 2 ani

Pentru cei care aleg viaţa de misiune cu tot ce implică aceasta. Pentru cei care doresc să facă misiune de carieră şi care au absolvit Şcoala de misiune Kairos şi care au participat la o călătorie pe termen scurt. Este necesară specializarea într-un anumit domeniu sau o anumită calificare, mai ales dacă cei interesaţi vor lucra în ţări unde misionarii nu sunt acceptaţi în mod oficial.

Oportunităţi concrete de implicare

Plecări pe termen scurt 2019

  • Perioada: Aprilie;
  • Scop: O mână de ajutor acordată familiilor Acatrinei și Nagy, misionari Kairos pe termen lung în tribul Ashaninka, în vederea lucrării de plantare de biserici;
  • Cerințe: Limba spaniolă sau engleză, nivel mediu sau avansat, experiență în lucrarea cu copiii;
  • Cost: 1.400 – 1.600 EURO.
  • Perioada: Aprilie – august;
  • Scop: Lucrare cu copiii, tinerii și persoane adulte; activități sportive, lecții de chitară etc. la Casa de Misiune de la Ulziit Khoroo (30 km distanță de capitala Ulanbator);
  • Cerințe: Limba engleză nivel mediu sau avansat, experiență în lucrare;
  • Cost: 1.200 – 1.400 EURO.
  • Perioada: August (o săptămână);
  • Scop: Distribuire de tractate și împărtășirea mesajului mântuirii ;
  • Cerințe: Limba engleză nivel mediu sau avansat, experiență în lucrarea cu adolescenții și tinerii;
  • Cost: 350 EURO.

Echipă de constructori / electricieni

  • Perioada: Februarie;
  • Lucrarea: Instalații electrice și construcții la Spitalul de leproși din Ghalmi;
  • Cerințe: Limba franceză sau engleză, experiență profesională în domeniul instalațiilor electrice și construcții;
  • Cost: 1.200 – 1.400 EURO.
  • Perioada: Iulie – august;
  • Scop: Lucrarea cu copiii;
  • Cerințe: Limba franceză sau engleză, nivel mediu sau avansat, experiență în lucrarea cu copiii și tinerii;
  • Cost: 1.200 – 1.400 EURO.
  • Perioada: Octombrie – noiembrie;
  • Scop: Evanghelizare în stradă, lucrarea cu copiii, evanghelizare prin film, vizite în familii;
  • Cerințe: limba engleză nivel mediu sau avansat, experiență în lucrare;
  • Cost: 1.400 EURO.
  • Perioada: Martie;
  • Scop: Vizite în biserici, predicarea Cuvântului, evanghelizare, lucrarea cu copiii;
  • Cerințe: Limba engleză nivel mediu și avansat, experiență în lucrare;
  • Cost: 1.400 EURO.

*Cerințe pentru toate aplicațiile: vârsta peste 18 ani, Cursul Kairos, bună mărturie în biserica locală, abilități de adaptare la un context cultural diferit.

Misiune pe termen lung

Dacă vorbeşti limba franceză şi/sau engleză, dacă ai puţină experienţă în învăţământul primar sau preşcolar şi doreşti o experienţă transculturală şi transformatoare, Şcoala Creştină din Maradi e o bună oportunitate de a-ţi investi talentele (chiar şi doar în pregătitul materialelor didactice). De asemenea, proiectul agricol SSCS primeşte tot felul de stagiari: agronomi, cultivatori, ingineri, mecanici, constructori, contabili, manageri ori simpli muncitori, pe oricine doreşte să investească din timpul şi calităţile lui. Un stagiar care a petrecut un an aici, fără să aibă o calificare anume a spus când a plecat: „În timpul petrecut aici, am învăţat multe lecţii şi am crescut foarte mult spiritual şi profesional.”

Trăiește-ți viața cu folos! Implică-te în lucrarea de misiune!

Prin misiunea pe termen lung, împletită cu misiunea pe termen scurt, putem să-l facem pe Hristos de cunoscut oamenilor care nu au auzit niciodată Evanghelia. Am fost binecuvântați ca să fim o binecuvântare până la marginile pământului. Fii o binecuvântare! Mergi în lucrarea de misiune!

]