În Săptămâna Mare au avut loc cel puțin 10 incidente de violență religioasă asupra creștinilor din India

Acasă / Asia / În Săptămâna Mare au avut loc cel puțin 10 incidente de violență religioasă asupra creștinilor din India

09/04/2018 – Reprezentantul organizației International Christian Concern a declarat că, în timpul activităților religioase din Săptămâna Mare din India, adesea se pot observa vulnerabilitățile comunității creștine în fața persecuției religioase. Și în acest an activitățile din Săptămâna Mare au fost afectate de o serie de atacuri ale extremiștilor hinduși asupra creștinilor. Organizația International Christian Concern a adunat informații despre cel puțin 10 atacuri de pe întreg întinsul Indiei, atacuri care au condus la spitalizarea mai multor creștini care au fost grav răniți. Mai jos sunt prezentate doar trei din aceste cazuri de violență, îndurate de frații noștri creștini.

„Am rămas îngrozit când l-am găsit pe tatăl meu, care avea mai multe răni, zăcând într-o baltă de sânge”, a declarat Yohashua Reddy pentru ICC, descriind atacul asupra tatălui său, păstorul Koti Reddy care are 55 de ani. Groaznicul atac a avut loc pe data de 29 martie 2018, la ora 22:40, când pastorul Reddy participa la o seară de rugăciune în biserica Prathyaksha Gudaram. Locația era în apropierea casei lui din satul Renichentala, Andhra Pradesh. Conform spuselor fratelui Yohashua, tatăl său a fost atacat cu un toporde către o persoană necunoscută.

Pastorul Reddy a suferit cinci răni foarte grave și a rămas internat în spitalul din Narsaraopet. „Nu știam dacă tata va mai trăi, însă am plecat cu el cât de repede am putut spre spital”, a declarat fratele Yohashua. Familia pastorului Reddy bănuiește că acest atac este urmarea mai multor amenințări pe care tatăl lor le-a primit, amenințări prin care i se spunea să desființeze biserica locală.

Un alt incident violent a avut loc în Duminica Floriilor, în timpul unui serviciu de închinare al unei biserici din Hyderabad, Telangana. „Întreaga biserică s-a îngrozit”, a declarat pentru ICC David Raju, pastorul principal al Shalom Prayer House din Peddambaerpet. „Eram cam 60 de persoane la serviciul de închinare din Duminica Floriilor. Cam în jurul orei 10:30 a.m., un grup format din 30 de persoane s-au apropiat de biserica strigând sloganuri pro-hinduse. Au strigat să oprim serviciul de închinare, apoi m-au luat și m-au dus cu forța la casa unui hindus. Acolo, mai târziu, au venit mai multe persoane și m-au tot amenințat că mă vor ucide dacă nu voi desființa biserica locală.”

Fratele păstor Raju are opt ani de când conduce biserica din Peddambaerpet, iar până la incidentul din Duminica Floriilor a mai fost atacat de-a lungul anilor de câteva ori. Fiecare atac a avut impact atât asupra pastorului Raju cât și asupra comunității creștine pe care o conduce. „Voi continua să slujesc la biserica din localitate, dar o bună parte din membrii bisericii Shalom Prayer House au ales să se depărteze de biserică, temându-se pentru viețile lor și pentru excluderea din comunitate”, a declarat fratele Raju pentru ICC.

Doctorul Ronald John, președinte al comitetului Christian Joint Action din statul Telangana, a spus: „Circumstanțele actuale reprezintă adevărate amenințări foarte periculoase la adresa minorităților religioase, dar mai cu seamă la adresa creștinilor. Atâta vreme cât cineva nu poate să își manifeste opțiunile religioase într-un mod liber, nu vom putea spune că legea este respectată, iar persoanele răuvoitoare vor profita de lipsa de reacție din partea autorităților. Aceasta reprezintă încălcarea gravă a dreptului de bază pe care constituția Indiei îl garantează pentru toți cetățenii, indiferent de apartenența lor religioasă”.

În cazul altui incident, un grup de 40 de extremiști hinduși ce țin de grupul hindus Munnani, au atacat în timpul serviciului divin din duminica Paștelui biserica K. Pungampalayam din Coimbatore, Tamil Nadu. Episcopul T. Rajkumar a declarat pentru ICC: „Amândoi, pastorul Rajesh și fratele Probin, au fost grav răniți după ce acești doi lideri au fost cu precădere vizați de către atacatori. Fratele păstor Rajesh a avut o rană gravă la cap, iar fratele Probin a avut mai multe vânătăi”. După ce au fost martori la atac, toți credincioșii au părăsit biserica înspăimântați. Dar slavă Domnului că, atât fratele păstor Rajesh cât și fratele Probin, au primit îngrijire medicală și își revin cu bine.

Ca răspuns la violențele din Săptămâna Mare asupra creștinilor, doctorul John Dayal, purtătorul de cuvânt al forumului Creștinii Uniți, a declarat pentru ICC: „După un Crăciun greu, în care chiar și colindători au fost arestați sub acuzații de convertire, iată că am avut parte de o Săptămână Mare plină de violențe împotriva creștinilor din mai multe zone ale țării. Frații noștri au raportat o creștere alarmantă a persecuției chiar și în capitala națională a regiunii Delhi, și mai ales în statele imediat vecine ca Uttar Pradesh și Haryana.”

Ceea ce ați putut afla în acest articol publicat de International Christian Concern, mai mult ca sigur că este doar o mică parte din întregul adevăr. O mulțime de incidente asemănătoare celor de mai sus, trec nemediatizate din cauza fricii și a neîncrederii în autoritățile locale. După cum 2017 a fost unul din cei mai grei ani pentru creștinii din India, iată că 2018 dă semne că ar fi cel puțin la fel de greu. Rugați-vă pentru frații noștri din India, deoarece persecuția în această țară crește de la un an la altul!

*ICC = International Christian Concern

Sursa: https://www.persecution.org/2018/04/09/indian-christians-endure-least-10-incidents-religious-violence-holy-week/