Islamizarea Europei, în cifre

Secularismul european e în căutarea unui mesia care să-l salveze, pe el, Uniunea Europeana, “valorile” europene, “civilizația” europeană (sau ce a mai rămas din ea), instituțiile și structurile ei și să-i rezolve acutele probleme politice, economice, demografice, sociale, declinul valoric, pesimismul în creștere al europenilor și neîncrederea lor în liderii unionali. Acest secularism pretinde că a aflat un astfel de mesia, în Emmanuel Macron, francezul de 39 de ani, expert în investiții bancare, dar lipsit de experiențe de viață, de experiență politică, înca „necopt”, am putea zice, dar idolatrizat de mass media europeană și americană, ca fiind salvatorul Uniunii Europene. Luni, New Yorker a publicat un articol pe acest subiect, comentând că viitorul Europei depinde de victoria la alegerile prezidențiale de duminică, din Franta, a lui Emmanuel Macron. [Detalii: http://www.newyorker.com/magazine/2017/05/08/the-future-of-europe-hinges-on-a-face-off-in-france]. Pe 24 aprilie, Spiegel International a făcut la fel, chiar numindu-l pe Macron ca fiind un “savior”, adică “mântuitor”.

            Aceste reacții nu ar trebui să ne mire, având în vedere că secularismul european, în mod istoric, și-a pus nădejdea în muritori ca să-i rezolve problemele. Totdeauna când a mizat pe un mesia muritor, a pierdut. Și aceasta, fie că a fost vorba de un mesia a-l secularismului de dreapta, ori un mesia a-l secularismului de stânga. Astfel, secularismul încă rămâne un eșec. Dovezile sunt multe și evidente peste tot. În loc de a rezolva problemele curente, Uniunea Europeană își creează altele și ramine la fel de neputincioasă să le rezolve. Date statistice publicate luna trecută continuă să arate că, din 2008 încoace, Uniunea Europeana rămâne într-o criza economică fără predecent, din anul 1945 și până astăzi. Șomajul în Spania rămâne la peste 18%, iar în Portugalia la 10%, iar Grecia, Italia și Spania, continuă să fie un „balast financiar” pentru Uniunea Europeană, căreia îi amenință stabilitatea economică și moneda.

            Dar poate nici un alt aspect curent al Uniunii Europene nu convinge mai puternic că secularismul european e un eșec, decât islamizarea și migrația musulmană masivă din ultimii ani din Europa. Adevărul de fapt e, că oricine va fi ales duminica ca viitor președinte al Franței, fie Le Pen, fie Macron, nu va putea rezolva problema islamizării Franței, ori a Europei. Secularismul a făcut un pariu cu islamul și l-a pierdut ireversibil. Secularismul a ochit creștinimul pentru a-l marginaliza, neutraliza ori chiar anihila. Privind islamul, însă, a adoptat o politică diferită, multiculturalismul, crezând că musulmanii se vor europeniza, vor îmbrățișa “valorile” europene și toți vom trăi veșnic în armonie, într-o Casă Europeană fericită. Dar nu a fost așa și, foarte probabil, nici nu va fi. Cifrele privind islamizarea Europei îngrijorează și dovedesc că un drum înapoi e, practic, imposibil.

Islamizarea Europei în cifre

            Rusia, Franța, Suedia, Germania, Marea Britanie – cinci atacuri teroriste islamiste în cinci țări europene diferite, de la începutul anului și până acum. La aceste atacuri se mai adaugă unul, în Statele Unite. Multiculturaliștii Europei hrănesc și facilitează extinderea islamismului în Europa. Musulmanii Europei nu trebuie să devină majoritari în Europa pentru a-i schimba direcția. E suficient dacă, treptat, ei islamizează orașele mari. Londra deja are un primar musulman și, așa cum veți vedea mai jos, e la un pas de islamizare totală. Nisa, și el e un oraș practic musulman, la fel ca și jumătate din Bruxelles. Ghetourile musulmane din Stockholm, Germania, Danemarca, Paris și alte orașe din Franța, dovedesc că Europa e divizată. Europenii vor să-și trăiască viața separați de musumlani și musulmanii la fel. Separarea acestor grupe pare naturală. Poliția nu intervine în ghetourile musulmane, iar media europeana nu publică ce se întâmplă în zonele „off-limits” musulmane ale continentului. În ghetourile lor, musulmanii aplică legea musulmană în relațiile dintre ei, iar unele tribunale din Marea Britanie acceptă și dau forță juridică acestor aranjamente. Unii juriști britanici chiar afirmă că, Marea Britanie nu mai e o țară creștina și că, în consecința, structura juridică și dreptul britanic trebuie să se distanțeze de rădăcinile lor creștine și să adopte o perspectivă multiculturală și diversă în ceea ce privește sistemul de drept britanic. Nu ar fi de mirare dacă în viitorul apropiat, nu se vor face argumente similare și în Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

            În Marea Britanie, universitățile promovează legea islamică. În tot mai multe universități, musulmanilor li se permite să stea în amfiteatre segregați, pe categorie de sex, femeile de o parte iar bărbații de alta. Ba mai mult, la Queen Mary University of London, femeile folosesc o intrare diferită de cea folosită de bărbați și nu li se permite să ridice mâna, să pună întrebări, ori să comenteze la cursuri, la fel ca în Arabia Saudită și Iran. E doar o chestiune de timp până când Queen Mary University va trebui să-și schimbe numele pentru că ofensează musulmanii.

Islamizarea Marii Britanii

            Londra, zic unii musulmani, e mai islamica ca multe alte orașe musulmane, din aceasta cauză ea și este poreclită, Londonistan. Ceea ce nu ar trebui să surprindă pentru că, de la începutul mileniului trei, în Londra, s-au închis 500 de biserici și s-au deschis 423 de moschei. Londonistanul e clădit, se pare, pe ruinele creștinismului londonez. Unele din aceste moschei au fost formate prin restructurarea unor biserici anglicane părăsite ori abandonate din lipsa de enoriași creștini. Numărul creștinilor convertiți la islam în Londra s-a dublat, mulți dintre acestia devenind musulmani radicali anti-occidentali și chiar teroriști. Un caz notoriu a fost acela al ambasadorului britanic în Arabia Saudita, Simon Collis, care s-a convertit la islam cu ani în urmă. Biserici uriașe ca număr, din Londra, au ajuns să țină slujbe pentru un număr infim de enoriași, în timp ce moscheele au devenit neîncăpătoare. Church of San Giorgio poate strânge la o singură slujbă peste 1.200 de enoriași, dar în realitate, nu vin mai mult de 20 de persoane. Confruntați cu astfel de realități, unii comentatori britanici prezic, în mod justificat, că islamul va deveni religia majoritară în Marea Britanie în viitorul nu prea îndepărtat.

            Birmingham e al doilea oraș ca mărime al Marii Britanii. Panorama orașului e dominată de minaretele moscheelor. Se estimează că, până în 2020, numărul musulmanilor care merg la moschei în Marea Britanie va fi de 683.000 iar al creștinilor care merg la biserică, de 679.000. Demografia ține și ea partea musulmanilor. Jumătate din musulmanii Marii Britanii sunt sub 25 de ani, în timp ce un sfert din creștinii britanici au peste 65 de ani. În 20 de ani, mai mulți musulmani vor merge la moschei decât creștini la biserică. Între 2012 și 2014, numărul britanicilor care se identifică ca fiind anglicani, a scazut de la 21% la 17% din populație, adică mai puțin cu 1,7 milioane de persoane. În aceași perioadă de timp, numărul musulmanilor în Marea Britanie a crescut cu un milion. În 2015, cel mai comun nume masculin în Marea Britanie a fost Mohammed. 15,8% din populația orașului Manchester e musulmană, 21,8% în Birmingham și 24,7% în Bradford. Conform sondajelor de opinie, o treime din musulmani declară că nu se simt “britanici”. Londra, deasemenea, e orașul cu cele mai multe tribunale musulmane din Europa. [Detalii statistice aditionale privind islamizarea Marii Britanii pot fi citite aici: https://www.gatestoneinstitute.org/10124/london-mosques-churches].

Islamizarea Europei

            Săptămâna trecută au fost emise date statistice privind migrația musulmană în Europa în ultimii ani. Atât în 2015 cât și în 2016, aproximativ 1,5 milioane de migranți musulmani au intrat în Uniunea Europeană. În 2016, Uniunea Europeană a acordat azil la 710.400 de musulmani, iar în 2015 la 333.350. Din numărul total, 405.600 dintre ei sunt sirieni, 65.800 iraqieni și 61.800 afgani. Peste 70% dintre azilanții sirieni au primit azil în Germania. În contrast, în 2016 Statele Unite a primit 84.995 de refugiati, 39.000 dintre ei din țări musulmane, iar restul din alte țări. Creștinii africani au alcătuit al doilea grup de refugiați, majoritatea dintre ei, 16.370, provenind din Republica Democrată Congo. [Detalii: https://www.usatoday.com/story/news/world/2017/04/26/europe-took-asylum-seekers-last-year/100922906/]

Criza civilizației occidentale?

            David Brooks e unul din comentatorii de elită de la New York Times. Pe 21 aprilie a publicat un comentariu îndrăzneț care lamentează criza civilizației occidentale, cauzată atât de factori externi dar mai ales interni. [Articolul: https://www.nytimes.com/2017/04/21/opinion/the-crisis-of-western-civ.html?ref=opinion]. „Occidentalii”, zice el, ”și-au pierdut încrederea în valorile occidentale, în istoria lor, în trecutul lor, în Magna Carta, Epoca Luminilor, Renașterea, Epoca Credinței, în Declarația Drepturilor Omului din 1789, în Rousseau, Kant, Hegel. Responsabili pentru acest declin”, zice el, „sunt profesorii universitari occidentali care disprețuiesc civilziația occidentală, și istoricii și academicienii revizioniști care pur și simplu nu mai văd nimic pozitiv în civilizația occidentală, fie prezentă fie trecută. Cursurile de istorie a civlizației occidentale, obligatorii în universitățile americane până nu de mult, au devenit opționale, dar și radicale și anti-occidentale. Istoria civilizației occidentale este, pentru profesorii occidentali, o istorie a asupririi civilizatiilor ne-occidentale de către occidentali”. Brooks afirmă că “the whole idea of Western civilization is assumed to be reactionary and oppressive”. (“Întreaga noțiune a civilizației occidentale e presupusă a fi reacționară și asupritoare”). La fel, credința în civilizația occidentală s-a prăbușit. În cuvintele lui Brooks a spus: “the faith in the West collapsed from within. It’s amazing how slow people have been to rise to defend it”. (“Credința în Occident s-a prăbușit din interior. E uimitor cât de lenți au fost cei care au sărit în apărarea ei”)

Criza și falimentul multiculturalismului

            Nici unde în Europa nu sunt mai vizibile criza și falimentul multiculturalismului decât în Germania. Iar dovada cea mai palpabilă e comportamentul electoral a-l turcilor din Germania în referendumul constituțional turc a lunii trecute. În Germania trăiesc 1,5 milioane de turci cu dreptul de a vota în alegerile din Turcia. 63% dintre cei care au votat în referendum, au votat pentru modificările constituționale propuse de Recep Tayip Erdogan, revizuiri care, zic comentatorii, îi vor crește atribuțiile și puterile prezidențiale și îl vor transforma într-un sultan modern. Surprinde, pentru că, în contrast, în Turcia, procentul celor care au votat pentru modificările constituționale a fost de doar 51,4%. „Cum a fost aceasta posibil?”, se intreabă comentatorii. La urma urmei, turcii care au votat pentru reformele lui Erdogan au crescut în Germania, mulți s-au născut acolo, au fost educați acolo, au trăit între germani, într-o țară democrată și o cultură democrată.

            Răspunsul e simplu – turcii Germaniei, la fel ca toți musulmanii Europei, nu se integrează în țările în care trăiesc. De ce nu? Pentru că integrarea lor nu a fost un obiectiv al politicii puterilor europene. Musulmanii au ajuns în Germania ca “oaspeți”, invitați să lucreze în fabricile germane pe vremea miracolului economic german dintre 1961 și 1973. Germanii i-au tratat pe musulmani ca pe niște “oaspeți”, anticipând că după câțiva ani, ei se vor întoarce în Turcia. Dar nu a fost așa. Iar oamenii de bună credință, care, atunci și de atunci până azi au atras atenția că lipsa de interes a musulmanilor în a se integra în civilizația europeană va deveni o problemă pentru viitor, au fost etichetați ca fiind xenofobi și rasiști. Elita seculară și “tolerantă” a Europei sfarsitului de secol XX a creat o problemă iremediabilă pentru europenii începutului de secol XXI, una pe care nici Merkel, nici May, nici Macron, nici Le Pen și nici un mesia secular, nu o vor putea rezolva. Ironic, asta pare a fi pedeapsa secularismului care, a căutat cu orice preț să distrugă creștinismul, doar să fie și el distrus la rândul lui de o altă religie, una care, însă, caută și distrugerea creștinismului. [Oferim comentariul unui jurnalist german privind falimentul multiculturalismului în Germania: https://www.nytimes.com/2017/04/21/opinion/why-german-turks-voted-for-the-autocrat-far-away.html?ref=opinion&_r=0]

Sursa

www.alianta-familiilor.ro

05.05.2017

Lăsaţi un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată.