Liderii satului i-au dat lui Mohan de ales: să-L respingă pe Domnul Isus sau să piardă totul

Acasă / Asia / Liderii satului i-au dat lui Mohan de ales: să-L respingă pe Domnul Isus sau să piardă totul

Au venit la casa lui Mohan, aruncând praf și fluturând bâte de bambus cu mânie. „Tu nu te închini idolului acestui sat!”, strigau ei. Mohan se uita la ei în timp ce smulgeau țiglele de pa acoperiș. Apoi au scos ușa din balamale și s-au năpustit înăuntru.

Mohan, un fermier în vârstă de 21 de ani, stătea într-un colț – împreună cu mama sa și cei doi frați mai mici. Tatăl lor murise cu câțiva ani în urmă.

Nu știa ce să facă, așa că a continuat să se roage. Unul dintre bărbați l-a apucat pe Mohan și i-a spus că este o rușine pentru comunitate, apoi l-a lovit în față.

O altă credință

Liderul consiliului Panchayat, un grup de bătrâni care dictează regulile de viață și de comunitate din sate, a emis trei avertismente împotriva familiei lui Mohan. Mesajul a fost întotdeauna același: „Părăsește biserica și pe acest Isus pe care Îl urmezi”.

Ei nu au negat niciodată Numele Domnului Isus.

Și ziua socotelilor a venit.

„Ne-au distrus casa doar pentru că credem în Isus Hristos”, mărturisește Mohan.

În cele din urmă, unchiul lui Mohan a venit să-i apere și le-a oferit suficient timp pentru a părăsi casa și satul înainte ca lucrurile să se înrăutățească. Dar și-au pierdut casa, comunitatea, prietenii, ferma și traiul.

Găsindu-L pe Isus

Înainte de a crede în Domnul Isus, Mohan și familia sa au practicat religia satului în care locuiau – una în care oamenii se închină pietrelor. Dar când Mohan și mama lui s-au îmbolnăvit amândoi, religia satului nu le-a oferit ajutorul sau speranța de care aveau nevoie.

Când Mohan avea 20 de ani, cineva a venit în satul lor și le-a spus despre Domnul Isus, invitându-i la o biserică din afara satului.

Mohan și mama sa au participat amândoi la biserică, iar în timpul primei slujbe, păstorul s-a rugat pentru ei. A fost o întâlnire cu Domnul Isus care avea să le schimbe cursul vieții. „Ochii mi s-au închis în rugăciune și am văzut o lumină care vine înspre mine și am simțit că cineva mi-a deschis ochii”, mărturisește Mohan.

În timpul acelui serviciu de biserică, Mohan spune că el și mama sa au fost amândoi vindecați – atât boala lui Mohan, cât și problemele de stomac ale mamei sale au dispărut – și în acea zi, amândoi l-au primit pe Domnul Isus.

Însă, după ce au început să-L urmeze pe Domnul Isus, oamenii din sat și-au dat seama. „Când oamenii m-au văzut mergând la biserică, după un an de zile de când L-am primit pe Isus Hristos, au început să ni se opună”, spune Mohan.

Nicio dreptate

După ce liderii satului i-au dat afară din casa lor, grupul Panchayat a mers și la poliție pentru a raporta convertirea familiei lui Mohan. În loc să sprijine familia lui Mohan, înfăptuirea justiției și arestarea atacatorilor – poliția le-a ordonat lui Mohan și mamei sale să nu se mai întoarcă în sat.

Având foarte puține opțiuni, familia lui Mohan a decis să construiască o mică colibă lângă biserica lor, pentru adăpost. Dar, din moment ce și-au pierdut casa și ferma, nu aveau cu ce să se întrețină.

O nouă speranță

Când partenerii organizație Open Doors (Porți Deschise) de pe teren au auzit povestea lui Mohan, s-au întâlnit cu el și cu familia lui pentru a se ruga și a-i încuraja în credința lor. Curând după aceea, i-au oferit lui Mohan câteva capre, o prelată, orez și sprijin financiar.

„Ați plătit prețul pentru capre și ne-ați sprijinit”, spune Mohan, zâmbind. „Voi crește caprele și când se vor înmulți, le voi vinde și voi câștiga bani. Dacă această organizație nu ne-ar fi ajutat, ne-am fi confruntat cu dificultăți și mai multe probleme ar fi apărut.”

„După ce am primit ajutor de la această organizație, mă simt puternic și am speranță pentru viitor”, adaugă el.

Luptele și încercările nu s-au terminat pentru Mohan și familia lui, dar bucuria în Hristos îi ține tari pe cale.

„Pe oamenii care sunt împotriva mea i-am iertat, iar după ce i-am iertat, simt pace în inima mea”, spune el. Mohan se bucură și de faptul că alte trei familii din sat au ajuns să-l cunoască pe Domnul Isus prin mărturia familiei sale.

Când a fost întrebat dacă ar mai trece din nou prin toate – să Îl aleagă pe Domnul Isus – Mohan a privit în sus și a spus: „Da. Se merită să mergi cu Isus.”

Preluat de la: www.opendoorsusa.org