Narendra Modi și Partidul Bharatiya Janata declară Victorie după Încheierea Alegerilor Naționale din India

Acasă / Asia / Narendra Modi și Partidul Bharatiya Janata declară Victorie după Încheierea Alegerilor Naționale din India

Partidul Bharatiya Janata (BJP), condus de premierul Narendra Modi, înregistrează o altă victorie electorală după încheierea alegerilor naționale din India. Folosind o combinație de retorică naționalistă și promisiuni de dezvoltare economică, Modi a asigurat încă cinci ani de guvernare pentru BJP.

Creștinii și alte minorități religioase din India sunt foarte îngrijorați de această veste. De la venirea lor la putere în 2014, BJP și Modi au declanșat o creștere dramatică a intoleranței și a violenței față de minoritățile reigioase.

„Problema numărul unu pentru creștini în contextul acestei alegeri este siguranța”, a declarat Paul R.T. Maran la începutul acestei luni, pentru organizația International Christian Concern. „Dacă BJP va veni la putere, creștinii nu vor fi tratați ca și ceilalți cetățeni, deoarece scopul acestui partid este de a face din India o țară în totalitate hindusă.”

Potrivit organizației Evangelical Fellowship of India (EFI), atacurile violente împotriva comunitățiilor creștine din India s-au dublat sub conducerea Partidului Bharatiya Janata. În 2014, anul în care BJP a venit la putere, EFI a documentat 147 de atacuri violente asupra comunităților creștine. În 2018, după patru ani de conducere a BJP, EFI a documentat 325 de atacuri.

Pentru această creștere a intoleranței religioase, mulți dau vina pe promovarea naționalismului hindus de către BJP. Liderii BJP folosesc în mod regulat retorica exclusivismului religios, pentru câștig politic. Drept urmare, această retorică declanșează adesea violența împotriva minorităților, în special din partea grupurilor naționiste hinduse radicale care activează în India. În multe cazuri, autorii violenței împotriva minorităților nu sunt aduși în fața justiției. Aceasta perpetuează o continuă atitudine de ură și de intoleranță.

„Câștigarea alegerilor de către Modi le va da o îndrăzneală mai mare celor care atacă și prigonesc minoritățile religioase”, a declarat Vijayesh Lal, secretarul general al EFI.

Mulți creștini din întreaga Indie sunt îngrijorați de faptul că guvernul dominat de BJP va încerca să schimbe constituția și să facă India o națiune exclusiv hindusă. În prezent, constituția declară India ca fiind o națiune seculară și garantează libertatea religioasă a cetățenilor săi pe baza  articolului 25.

RUGAȚI-VĂ PENTRU CREȘTINII DIN INDIA

Sursa: persecution.org