Microbuz pentru familia Lețu

Acasă / Microbuz pentru familia Lețu

Suntem familia Lețu-Dragomir Emil și Alina. Avem patru copii, dinte care cel mare este căsătorit. Împreună cu ceilalți trei copii locuim în Mongolia, acolo unde Domnul ne-a călăuzit. Cei care ne cunosc știu deja că din 2015 noi am călătorit cu mașina în această țară, pe timp de vară. Din august 2017 până în iunie 2018 am locuit la Ulaanbaatar, după care am făcut cursurile Școlii de misiune Kairos din octombrie 2018 până în iunie 2019. Apoi, din august 2019 ne-am întors în Mongolia.

Aici, pentru a putea avea viză pe termen lung eu, Alina, predau limba engleză la o școală. Copiii noștri sunt școlarizați în sistem homeschooling. Emil este implicat în evanghelizare personală într-o biserică locală.

Motivul pentru care călătorim cu mașina este în primul rând cel financiar. Până în Mongolia traversăm Ucraina și Rusia, unde combustibilul este mult mai ieftin decât în România. Astfel, dacă un bilet de avion dus-întors costă aprox. 800 euro/persoană, o călătorie dus-întors cu mașina costă aprox. 1600 euro pentru cinci persoane (inclusiv mâncarea și cazarea). Până acum a trebuit să revenim în țară în fiecare vară, la expirarea vizei de profesor, dar acesta nu e singurul motiv.

În fiecare an mașina noastră are nevoie de ITP, deoarece e fabricată în 2003. Copiii au nevoie de noile caiete și manuale, cât și să fie testați – un motiv în plus. Totuși, cu testarea și manualele, cât și cu viza, se poate rezolva așa încât să revenim în țară la fiecare doi ani, cum ne dorim. Dar pentru asta avem nevoie de o mașină ceva mai nouă… cel puțin din 2010. Ne-am gândit și ne rugăm pentru o mașină al cărei service să nu coste mult și să fie posibil în Mongolia. Pentru Opelul Zafira pe care îl avem acum nu există mecanici și nici piese de schimb aici… Mașina noastră e unicat la Ulaanbaatar.

Așa că ne-am orientat către un Hyundai H1 cu motor de 2,5 și minim 8 locuri, o mașină obișnuită aici. Toyota e cea mai des întâlnită, dar este și mai scumpă. Prețul unui Hyundai H1 e undeva între 8.000 și 10.000 de euro. Este o mașină fiabilă, spațioasă, care ne avantajează nu numai pentru călătoriile în țară, dar și pentru călătoriile din Mongolia, unde la orice ieșire cu prietenii sau cu elevii de la școală mașina se umple imediat.

Vă informăm despre aceste lucruri, lansând în același timp provocarea de a vă ruga și de a contribui la acest proiect după cum considerați. Noi avem încredere că Domnul cunoaște toate nevoile noastre chiar mai bine decât le cunoaștem noi și El se va îngriji ca la vremea potrivită să ne dea tot ceea ce știe că avem nevoie, așa cum a făcut-o de fiecare dată. Dacă vreți să participați la acest proiect, vă rugăm ca atunci când depuneți banii în contul nostru sau al Agenției Kairos să menționați: „Pentru mașină”.

Vă mulțumim anticipat tuturor celor care veți decide să vă rugați sau/și să participați financiar la acest proiect. Domnul să vă binecuvânteze!

Lețu-Dragomir Robert-Emil
Cont ING Bank:
RON: RO65 INGB 0000 9999 0284 4654
EUR: RO67 INGB 0000 9999 0374 9725

Sau: în contul Agenției Kairos
RON: RO35BRDE340SV25437653400
EUR: RO31BRDE340SV25437733400
Deschis la BRD Suceava.