Posad-Pokrovske este o localitate între Nikolaev și Herson, unde nu sunt credincioși evanghelici, dar s-au făcut evanghelizări acolo de când a început războiul. Primarul satului i-a rugat pe frații noștri să ajute la montarea unor căsuțe din lemn. Ei dispun de 300 de case, numai că nu au oameni care să le monteze. 4 persoane pot monta o casă/zi, așadar nevoia de muncitori este imensă!

Echipa coordonată de Ionathan Livadă va pleca a doua zi de Paști spre Ucraina, în 17 Aprilie și se va întoarce la sfârșit de săptămână. Dacă este cineva interesat și poate da o mână de ajutor la construcția caselor sau la pregătirea de mâncare pentru muncitori, este binevenit!

Ne-am propus ca de fiecare dată când mergem să luam și alimente pentru oamenii nevoiași de acolo.

Cea mai mare nevoie, pe lângă personal și finanțe, este nevoia de rugăciune.

Vrem să cerem Domnului protecție atât în călătorie, cât și pentru timpul în care vom fi acolo. Ne rugăm pentru o vreme prielnică și un pământ bun și roditor, ca oamenii să Îl vadă pe Hristos în toate și auzind mesajul Evangheliei să vină la Cel care le poate da viața veșnică!

Vrem să folosim astfel de oportunitati pentru a ne apropia de oameni și a-L arăta pe Domnul Isus.

Dacă cineva nu se poate implica fizic și vrea să o facă financiar, o poate face în contul Asociației Kairos, cu mențiunea „Posad-Pokrovske”:
RON: RO35 BRDE 340SV 2543 7653 400
EUR: RO31 BRDE 340SV 2543 7733 400
Banca BRD, Suceava

Pentru informații suplimentare: +40 747 847 272 (Whatsapp- Ionathan Livadă)