Agenţia Kairos pune la dispoziţia celor interesaţi cărţi de specialitate, atât pentru cei care se pregătesc să plece pe câmpul de misiune sau sunt deja misionari, cât şi pentru cei care doresc să susţină lucrarea de misiune transculturală din linia a II-a.

Lăsaţi Scriptura să vorbească, de Don Fleming. Această carte oferă îndrumări şi exemple de lucru, despre cum să explici textul fără să-i plictiseşti pe oameni cu discuţii tehnice, cum să asimilezi şi să transmiţi mesajul ei, aşa cum este el şi fără deformări personale. Lăsaţi Scriptura să vorbească este un material fundamental de pregătire al celor care studiază Biblia, în vederea slujirii.
Credinţa pe glob – Acest buletin oferă informaţii despre misiunea transculturală. Conţinutul său include scrisori de informare trimise de misionari plecaţi din rândul adunărilor frăţeşti, informaţii privind întâlniri, articole pentru cei interesaţi de misiune, articole adresate bisericilor care trimit misionari, precum şi misionarilor, ştiri de pe câmpul de misiune, despre credinţa din diverse colţuri ale lumii, interviuri cu misionari, rapoarte şi statistici.


Înflorind pe pământ străin, de Jo Anne Dennett, publicată în 2009.
Scopul cărţii de faţă este să ofere îndrumări pentru creştini despre cum să trăiască şi să slujească într-un mod eficient într-o altă cultură. De asemenea, să ofere bisericilor care trimit misionari, precum şi agenţiilor de misiune, mijloace pentru a-şi mări eficienţa cu care îndeplinesc „Marea Trimitere” a lui Hristos (Matei 28: 19, 20).
Răniți în bătălie – Stresul și misionarii transculturali, de Marjory F. Foyle, publicată în limba română în 2012.
Cartea se adresează misionarilor transculturali, păstorilor, bisericilor care i-au trimis, celor din comisia de selectare a candidaților pentru misiune, agențiilor de misiune, dar și tuturor acelora care sunt implicați în asistarea misionarilor în lucrarea pe care o fac pe câmpul de misiune.


Calendarul Kairos – În fiecare an publicăm un calendar care conţine fotografii de pe câmpul de misiune, precum şi citate pe tema misiunii transculturale. Toate aceste materiale pot fi comandate prin email la kairosage[email protected] sau prin telefon la 0744 754 457 sau 0763 663 605.
Este ceva prea greu pentru Dumnezeu?, Charles R. Marsh – publicată în 2013. Aceasta este povestea incredibilă a unui cuplu tânăr care a încercat imposibilul. Ei au fost martorii începutului unei mişcări pentru răspândirea lucrării lui Hristos care continuă până în zilele noastre şi care ne dovedeşte că nu este nimic prea greu pentru Dumnezeu.
Charles Marsh a slujit în Algeria timp de 37 de ani împreună cu soţia sa, suportând neînfricaţi greutăţile lucrării şi lipsa oricărei reacţii pozitive a celor cu care intrau în contact. În ultimii ani ai vieţii sale, a impulsionat o nouă generaţie, chemând pe fiecare să ia în considerare lucrarea lui Dumnezeu în mediul islamic, fără ca vreodată să-şi piardă viziunea pentru locurile dificile din lume care aveau nevoie să audă Evanghelia lui Hristos. Viaţa şi lucrarea lui continuă să ne provoace şi în ziua de astăzi.


Ordinele rămân aceleaşi! (Zece mesaje despre misiune) – Publicată de Agenţia Kairos, în 2017. Izvorâtă din inima unor misionari, această colecție de 10 predici despre misiune se adresează liderilor de biserici, lucrătorilor de tineret și de copii, fraților și surorilor din bisericile evanghelice care au inimă pentru misiunea transculturală. Această carte ne ajută să înțelegem ce spune Scriptura despre extinderea împărăției lui Dumnezeu până la marginile pământului și care este partea la care ne cheamă Dumnezeu pe fiecare dintre noi.
Unică pe piața de literatură creștină din România, cartea Ordinele rămân același are un scop întreit, acela de a informa, de a motiva și de a pregăti Bisericile Evanghelice din România pentru împlinirea Marii Trimiteri! Cartea include și răspunsuri la întrebări frecvente primite în cadrul conferințelor de misiune organizate în ultimul deceniu.
Lăsaţi un comentariu