Obiectivele proiectului:
1. Evanghelizare prin cântări și predici
2. Ucenicizarea cântăreților care Îl primesc pe Domnul Isus.
3. Încurajarea cântăreților și compozitorilor creștini în a compune noi cântări
Durata proiectului: 5 ani.
Plan: de a crea 3 cântări pe an.
Cost: 560 lei un cântec creștin
Beneficiari:
1. Comunitatea creștină din India.
2. Creștinii indieni din diaspora.
Cântările vor fi distribuite prin internet.
Salutări în numele Domnului nostru Isus Hristos!
Este un privilegiu pentru noi să vă împărtășim despre lucrarea pe care o facem.
Întotdeauna Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru chemarea pe care mi-a făcut-o să lucrez în ogorul Lui. La fel ca în ogor, ne sunt date niște unelte speciale cu care să lucrăm. Până acum am înțeles că Domnul mi-a dat darul de a cânta, care este o unealtă ce mă ajută să câștig suflete. A devenit un mijloc prin care putem lucra printre copii și tineri. Ei sunt adânc influențați de cântările pe care le cântăm pentru că ele conțin Vestea Bună. De asemenea, prin domeniul muzical putem ține legătura mai ușor cu părinții lor. În acest sens, am format de curând o echipă de tineri locali din mediu necreștin. Deși s-au alăturat echipei din interesul de a învăța să cânte, ei participă la programele noastre, ascultă cântări, aud Cuvântul lui Dumnezeu și acum au început să creadă în Isus Hristos.
Anul trecut am avut o competiție vocală cu cinci provocări, la care au fost în jur de 40 de participanți. Erau toți necredincioși. Încet-încet, rând pe rând, câțiva au fost descalificați și câțiva au părăsit competiția, așa că doar unii participanți au mai rămas, iar ultimii trei au fost premiați cu o sumă de bani și diplome. De asemenea, le-am spus că cei care vor rămâne până la sfârșit, vor avea ocazia să cânte pentru un album. Este adevărat, au existat și costuri, dar la fiecare rundă, participanții și spectatorii au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. În acea perioadă, Shudrodip Sarkar, unul dintre participanți, L-a acceptat pe Domnul Isus Hristos, a fost botezat câteva luni mai târziu și acum participă cu regularitate la întâlnirile adunării. Nădăjduiesc că și alții, cât mai curând, își vor deschide inima față de Domnul.
Văzând toate aceste lucruri, suntem motivați să lucrăm în continuare la acest proiect. Astfel, luăm mereu legătura cu persoane noi și fiindcă oamenii se implică în domeniul muzical împreună cu noi, avem ocazia să le predicăm Evanghelia și să îi învățăm mai amănunțit calea Domnului. Și, mai mult decât atât, când vom difuza din cântările noastre, sper ca și mai mulți oameni să fie binecuvântați prin ele.
Dacă Dumnezeu va voi, vrem să avem acest concurs de muzică în fiecare an. Avem mulți artiști, scriitori buni, cântăreți și muzicieni care sunt implicați.
Publicarea cântărilor depinde de bugetul nostru, iar în acest an vrem să lucrăm la cel puțin trei cântece în limba hindi și la unul în limba bengaleză. Avem nevoie de cel puțin trei luni ca să finalizăm aceste cântări.
Al vostru frate în Hristos,
Pranesh Limbu
West Bengal, India