Victime ale conflictului interetnic

Trei etnici kachin au fost găsiți morți, pe 28 mai 2017, după ce au fost reținuți de trupele guvernamentale din Myanmar.
Un înalt oficial din poliția statului Kachin din nordul Myanmar-ului, a declarat că autoritățile cercetează moartea a trei bărbați etnici Kachin, care au fost uciși după ce săptămâna trecută au fost reținuți de trupele guvernamentale.
Nhkum Gam Awng (31 ani), Maran Brang Seng (22 ani) și Labya Naw Hkum (27 ani) au fost reținuți pe 25 mai de către soldații din unitatea de infanterie 319, în timp ce se întorceau în tabăra lor după ce adunaseră lemne de foc, lângă satul Hka Pra Yang. Trupurile lor au fost găsite trei zile mai târziu în apropierea satului Maikaung.
Vorbind cu RFA, șeful poliției statale din Kachin, Tun Oo, a declarat ca poliția a deschis o anchetă.
„Locul unde trupurile au fost găsite, este unul periculos, poliția foarte rar mergând pe acolo”, a declarat Tun Oo, adăugând că s-a raportat existența de câmpuri minate în jurul acelei zone.
„Dar din cauza celor întâmplate, am putut ajunge în zonă, cu ajutorul localnicilor care știu cum să procedeze în acele locuri.”
„Acum facem autopsiile și vom investiga cine e responsabil (pentru aceste morți)”.
Cei trei bărbați uciși, au fost inițial reținuți împreună cu încă doi, aceștia din urmă  au fost însă eliberați și s-au întors în tabăra lor, conform unui raport din 30 mai al agenției France-Press.
Trupurile victimelor aveau urme de focuri de armă și semne de tortură, când au fost găsite pe 28 mai de rezindenții din tabără. Această tabără este acum casa celor aproape 100.000 de oameni evacuați din cauza luptelor dintre luptătorii etnici separatiști și trupele guvernamentale din regiune, relatează AFP.
Organizațiile pentru drepturile omului au acuzat atât trupele guvernamentale cât și pe luptătorii rebeli, de încălcări ale drepturilor omului în zonele de conflict din Myanmar. Aceste abuzuri includ: răpiri, torturi, crime și obligarea civililor să muncească pentru părțile implicate în conflict.
Grupul etnic kachin este unul predominant creștin, și este grav persecutat de către guvernul budist din Asia de sud-est.

Sursa: http://www.rfa.org/english/news/myanmar/kachin-05302017162956.html

Lăsaţi un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată.