Publicat în

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cele două luni în care am avut posibilitatea să  fim în junglă. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ușile deschise. A fost un timp în care am avut multe activități cu oamenii din comunitate: vizite în familie, after-school cu copiii, întâlniri cu femeile, școală duminicală cu copiii și întâlniri de adunare; în ciuda pandemiei cu toate restricțiile ei. Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru dorința oamenilor de a ne întâlni și pentru persoanele noi care ni s-au alăturat la întâlnirile de femei, iar unele chiar și la întâlnirile de adunare. Ne-a părut rău că după un timp atât de scurt a trebuit să plecăm din junglă pentru a ne pregăti pentru călătoria spre România, dar suntem mulțumitori Domnului pentru familia de peruani care a rămas să continue lucrarea, la care s-au mai adăugat încă trei surori care ajută la lucrarea cu copiii. Ne rugăm ca Dumnezeu să îi folosească pe colegii noștri în lucrarea Lui, împreună cu cele trei surori. Continuați să vă rugați pentru oamenii din Peru, pentru cei din comunitatea M pentru ca Domnul să transforme inimile lor.  Au mare nevoie de rugăciuni.  De asemenea, rugați-vă și pentru situația din Peru, în urma alegerilor care au avut loc în data de 6 iunie 2021.

În data de 10 mai am avut zborul spre România, iar acum iată-ne din nou ajunși în țară, unde ne-am putut bucura până acum împreună cu cei dragi. Mulțumim lui Dumnezeu pentru ocrotirea Lui în timpul călătoriei și că ne-a dat încă o dată oportunitatea de a petrece timp cu familiile noastre. Am venit în țară pentru o perioadă de 3 luni, până în data de 14 august. Ne rugăm ca Domnul să ne țină cu sănătate pentru a vă putea vizita pe cât mai mulți dintre dumneavoastră. Dacă doriți  să vă vizităm ne puteți contacta la numerele de telefon : 0746300511 (Zsolti) și 0746841441 (Estera).

Îmi aminteam cum spunea apostolul Ioan lui Gaiu : „Aș avea să-ți spun multe lucruri, dar nu voiesc să ți le scriu cu cerneală și condei. Nădăjduiesc să te văd în curând și atunci vom vorbi gură către gură” (3 Ioan 13, 14). Asemenea apostolului Ioan, vă spunem și noi dumneavoastră: Nădăjduim să vă vedem în curând și atunci vom vorbi gură către gură.

Vă mulțumim fraților pentru susținerea dumneavoastră și că nu obosiți în a vă ruga pentru noi și lucrarea din Peru. Binecuvântarea Domnului să fie peste fiecare dintre dvs.

Familia Nagy Zsolt și Estera

Share

Articole similare

Toate articolele
Ne rugăm pentru poporul de kurzi din Turcia | Rugăciune fără frontiere

Ne rugăm pentru poporul de kurzi din Turcia | Rugăciune fără frontiere

Astăzi ne rugăm pentru kurzii din Turcia, cel mai numeros grup etnic minoritar al țării, cu milioane de oameni care încă nu-L cunosc pe Hristos. Deși răspândiți în...

Citește mai mult
Calendar de rugăciune pentru grupuri etnice neevanghelizate 2026

Calendar de rugăciune pentru grupuri etnice neevanghelizate 2026

Proiect comun al mai multor organizații misionare din România, difuzat în versiune video de Credo TV și în variantă audio de rețeaua Radio Vocea Evangheliei. Pe parcursul...

Citește mai mult
Ne rugăm pentru poporul fulanii din Nigeria | Rugăciune fără frontiere

Ne rugăm pentru poporul fulanii din Nigeria | Rugăciune fără frontiere

Fulanii sunt un grup etnic seminomad dintr-o regiune în care creștinii suferă o persecuție intensă. În acest material video sunt prezentate informații și motive de...

Citește mai mult
Ne rugăm pentru poporul rohingya, din Myanmar | Rugăciune fără frontiere

Ne rugăm pentru poporul rohingya, din Myanmar | Rugăciune fără frontiere

Valentin Giurici și Valentin Hrihorciuc prezintă informații și motive de rugăciune pentru poporul rohingya din Myanmar, un grup etnic foarte persecutat. Sub valul violențelor...

Citește mai mult
Toate articolele