Avem o promisiune neclintită (Romani 8:28) – Devoțional, 6 mai

Acasă / Articole / Avem o promisiune neclintită (Romani 8:28) – Devoțional, 6 mai

Noi, cei care-L iubim pe Domnul avem o promisiune neclintită că El va face ca toate lucrurile din viața noastră, chiar și suferințele, grijile prezente să fie pentru binele nostru veșnic.

Romans 8:28 (NTR)

28 Noi ştim că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemaţi în conformitate cu planul Său.

O poveste veche spune că mulți oameni au murit într-un naufragiu, de fapt a rămas doar un supraviețuitor. Când acesta a ajuns pe o insulă mică, nelocuită, s-a rugat ca Dumnezeu să-l salveze, însă ajutorul n-a sosit. În cele din urmă, el și-a construit o colibă din lemnul adus de valuri ca să-l protejeze de animale. Într-o zi s-a întors de la procurarea hranei și a găsit coliba în flăcări, fumul ridicându-se până la cer. Plin de mânie, a exclamat: „Doamne, cum ai putut să-mi faci una ca asta?” A doua zi dimineață, a fost trezit de salvatorii săi. „De unde ați știut că sunt aici?” a întrebat el. „Am văzut semnalul tău transmis prin fum”, au răspuns ei. (Sursă)

Ceea ce omul acela a considerat o tragedie groaznică a fost de fapt o binecuvântare sub acoperire. Dumnezeu nu ne spune niciodată că lucrurile lucrează spre bine când vrem noi, nici nu ne promite că vor lucra cum vrem noi, ci prin Cuvântul Său ne promite că „toate lucrează împreună spre bine”.

Romani 8:28 spune…

28 Noi ştim că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemaţi în conformitate cu planul Său.

Adesea, când trecem prin perioade de încercări mari, cineva ne poate încuraja citând acest verset. Dar, dacă suntem sinceri, uneori nici nu vrem să-l auzim. Alteori, s-ar putea ca nici măcar să nu credem că “toate lucrurile lucrează spre bine”. Câteodată ne place să ne bălăcim în autocompătimire, și din când în când ne dorim să ne plângem de milă.

Apoi, mai sunt momente când privim la situații și ne întrebăm: CUM POATE IEȘI CEVA BUN DE AICI? Poate nu vezi nicio posibilitate ca binele să iasă din situația în care te afli. Când lumea trece printr-o pandemie, ce bine poate ieși? Poate când cei apropiați nouă mor, ce bine poate ieși? Când vedem finalul pandemiei dar ne-am pierdut locul de muncă și lumea nu va mai fi aceeași, ce bine poate ieși?

Adesea, când ne confruntăm cu astfel de momente de încercare trecem de la a-I pune întrebări lui Dumnezeu la a-L acuza de împrejurările prin care trecem. Este important să înțelegem că ceea ce numește Dumnezeu „bine” nu este identic cu ceea ce numim noi „bine”. Dumnezeu face ca evenimentele din viața noastră să lucreze spre binele nostru final, veșnic, suprem. Noi tindem să ne concentrăm pe aici și acum, Dumnezeu însă, pe aici ȘI de aici încolo.

Unii dintre voi vă confruntați cu situații extrem de dificile chiar în acest moment. S-a spus adesea că ești fie în furtună, ai ieșit din ea sau te îndrepți spre o furtună. Mulți dintre frații noștri îi pun întrebări lui Dumnezeu.

A venit acest virus și au început să se confrunte cu îndoială și descurajare și drept urmare au devenit plini de amărăciune și mânioși pe Dumnezeu. Poate că și tu ești pe cale de a ajunge în acel punct. Sper că vei găsi încurajare din Cuvântul lui Dumnezeu citind aceste devoționale.

Sunt alții care nu sunt nici plini de amărăciune, nici mânioși pe Dumnezeu, ci caută niște răspunsuri. Îți dorești să știi de ce. Unii spun că nu există răspuns la această întrebare… dar greșesc. Există un răspuns, de fapt, mai multe și pot fi găsite în Cuvântul lui Dumnezeu.

Cred că Romani 8:28 este unul dintre pasajele care răspund la întrebarea „de ce?” Acest verset nu doar că răspunde la o întrebare, ne oferă o promisiune.

Gândește-te

1. Pavel nu spune „credem că”, „sperăm că”, „ne rugăm să”. El afirmă un adevăr „știm!” Pavel avea o siguranță deplină „că toate lucrează împreună spre bine.” Cum?
2. Perioadele de necaz îți întăresc credința? În acele momente când nu poți rezolva lucrurile de unul singur, te duci întâi la Dumnezeu? Există momente când credința ta “se zidește”?

Aplicație

Ascultă următoarea cântare, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru darul minunat al credinței în El și în Cuvântul Său, care ne întărește în aceste vremuri! —