Ce susține lucrarea de misiune din locurile cele mai grele?

Acasă / Articole / Ce susține lucrarea de misiune din locurile cele mai grele?

„Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” (Psalmul 84:1-2)

Încântarea față de gloria lui Dumnezeu a condus mii oameni pe câmpul de misiune. Misionarii sunt propulsați de această pasiune, totuși aceasta poate fi stinsă rapid odată ce „romantismul” lucrării de misiune este înlocuit de „monotonie și de trudă” (C.T. Studd).

Lucrarea de misiune este provocatoare și este ușor ca vederea noastră să devină credință pentru noi. Zelul poate fi stins în mijlocul dificultăților pe care le ridică studiul unor limbi străine, a nenumăratelor greșeli culturale pe care le faci și a cerințelor nesfârșite pe care le impune viața misionară normală (opțiuni de educație a copiilor, nenumărate călătorii la biroul de imigrări, credincioșie în strângerea de suport, și așa mai departe).

Pentru cei care slujesc în locuri deosebit de grele, este ușor să-și piardă speranța și să înceapă a se teme că munca lor este în zadar. Pavel însuși se lamenta: „am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă” (2 Corinteni 1: 8). În mijlocul tuturor acestor provocări, există riscul de a uita de viziunea gloriei lui Dumnezeu care ne-a inspirat să mergem pe câmpul de misiune. Când lucrarea de misiune este provocatoare, trebuie să ne întoarcem constant la plăcerea închinării care Îl preamărește pe Dumnezeu. Nimic altceva nu ne va susține.

În misiunea de a-L urmări pe Dumnezeu

„Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea! Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.” (Psalmul 84:5-7)

Lucrarea de misiune reprezintă o călătorie din putere în putere (Psalmul 84: 7), de la har la har (Ioan 1:16) și de la slavă la slavă (2 Corinteni 3:18). Puterea noastră este în Domnul și cu această putere, ne regăsim într-o călătorie de închinare care ne conduce de la credință la vedere. Lucrarea de misiune reprezintă o aventură mânată de credință. Augustin scria: „Când o minte este plină de începutul acelei credințe care lucrează prin dragoste, ea progresează printr-o viață bună chiar și spre viziune, în care inimile sfinte și desăvârșite cunosc acea frumusețe de nedescris, a cărei viziune deplină este cea mai înaltă fericire” (Enchiridion, 1.5).

Există motive prostești să sprijinim lucrarea de misiune, dacă nu este ceva ce nu vedem care contează mai mult decât ceea ce vedem. Tânjim după acea frumusețe de nedescris – mergem nu numai pentru a-i sluji pe cei în nevoie, ci căutăm acea viziune deplină a fericirii celei mai înalte. Cu dor și bucurie în închinare, mergem în misiune asigurați fiind de promisiunea că, pe măsură ce căutăm Ierusalimul ceresc, vom ajunge față în față cu Dumnezeului nostru (Psalmul 84:7; Evrei 11:13–16). Lucrarea de misiune este pur și simplu o urmărire a lui Dumnezeu care este în ceruri.

O viziune pentru care se merită să trăiești

„Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu decât să locuiesc în corturile răutăţii!” (Psalmul 84:10)

Orice angajament real față de misiunea lui Dumnezeu în lume necesită o viziune a gloriei lui Dumnezeu, de care să te bucuri pentru eternitate. Dorința pentru onoarea și renumele Său care înghite propriile noastre ambiții egoiste. Această viziune poate fi percepută acum doar prin credință, dar este o viziune făcută pentru a fi savurată veșnic prin vedere. Această viziune este cea care asigură harul care ne susține și perseverența în toată monotonia și truda de care avem parte.

O misiune a împărăției caută onoarea Domnului nostru, al cărei renume îl prețuim și îl proclamăm. Începutul lucrării de misiune are loc în închinarea prin credință. Sfârșitul lucrării de misiune, în închinarea prin vedere. Există o viziune a gloriei lui Dumnezeu atât de convingătoare, încât ne inspiră să mergem în cele mai grele locuri, ne susține prin cele mai grele experiențe și de care merită să ne bucurăm pentru toată eternitatea. Teologii numesc această viziune a gloriei lui Dumnezeu doctrina viziunii beatifice.

„Viziunea beatifică implică cea mai perfectă și mai clară cunoaștere a lui Dumnezeu și a lucrurilor divine, care ar putea aparține unei creaturi finite, opuse cunoașterii imperfecte și obscure care este posedată aici de credință” (Turretin, Institutele de Teologie Elenctică). Îl vom vedea pe Dumnezeul nostru și „[această] vedere imediată a lui Hristos este cea pe care toți sfinții lui Dumnezeu în această viață o respiră și după care tânjesc” (John Owen, Opere).

Toată închinarea noastră indică spre această închinare. Toată lucrarea de misiune caută această închinare. Viziunea beatifică este fundamentul și împlinirea lucrării de misiune care este mânată de închinare. Toată închinarea în această viață nu este decât o pregustare a închinării care urmează să vină. Această viziune glorioasă este tot ceea ce avem nevoie pentru a ne ispira la fapte mari de credință și pentru a ne susține în slujirea jertfitoare pentru aproapele nostru. Doar o zi în prezența lui Dumnezeu în eternitate este mai bună decât multe vieți de confort în această lume.

Dumnezeul pe care-L propovăduim ne susține

„Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11)

Această viziune mandatează lucrarea de misiune. Ea strălucește ca soarele. Viziunea beatifică nu este ceva de care se bucură izolat fiecare sfânt individual, ci, potrivit Scripturii, ea este sărbătorită împreună, de mireasa lui Hristos. De ea se bucură „o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă” (Apocalipsa 7: 9). Recompensa dată lui Hristos pentru credincioșia Sa este moștenirea nemurilor (Psalmul 2: 8–9; Apocalipsa 2: 26–27), o Biserică universală a națiunilor care se vor închina înaintea Lui pentru totdeauna.

Așadar, mergem să vestim Evanghelia la toate neamurile, întrucât lucrarea de misiune se va încheia pe deplin și va sfârși în închinare. Viziunea beatifică mobilizează și susține lucrarea de misiune în cele mai grele locuri, în mijlocul celor mai grele provocări.

De ce are nevoie cel mai mult fiecare slujitor obosit, pentru a fi întărit în credință și a persevera în slujire, dacă nu de Dumnezeu Însuși? El ne dă favoare și onoare atunci când suntem rușinați. Ferice de omul care se încrede în El (Psalmul 84:12). El promite să nu ne oprească nimic din ceea ce ne este de folos. Evanghelia pe care o predicăm în cele mai grele locuri este aceeași Evanghelie care ne susține în cele mai grele locuri.

Brett Rayl
Preluat de la www.desiringgod.org