Mulțumire – Proiectul „Un dar special”

Acasă / Articole / Mulțumire – Proiectul „Un dar special”

Prin harul lui Dumnezeu, proiectul „Un dar special – Cadouri pentru copii cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului” a fost finalizat. Mulțumim pentru dărnicie!

„Trăim vremuri interesante pe care nimeni nu le-ar fi anticipat însă „Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat”. Fuseseră anunțate încă 10 zile de cantină începând cu miercuri, 23 decembrie, așa că am avut o singură zi la dispoziție ca să organizăm pregătirea și distribuirea cadourilor. Marți este ziua în care mașina noastră nu are voie să circule, pașapoartele și permisele noastre de ședere sunt la biroul pentru emigrări, iar filtrele de poliție și punctele de control sunt la tot pasul. Însă ne-am dat seama că este ultima șansă pe anul acesta ca să ne întâlnim cu oamenii, ne-am făcut curaj și am pornit la drum.

La Ulziit, 60 de copii au venit pe rând în grupuri de 10-15 pentru a-și primi cadourile. Nymaa a prezentat pe scurt fiecărui grup însemnătatea acestei sărbători. Am vizitat și unele familii care locuiesc la distanță mai mare de centrul nostru și care nu au putut să vină. În Ulan Bator au fost distribuite 40 de cadouri.   Pe lângă dulciuri, vitamine, măști de protecție, am inclus și mai multe tractate create de noi pentru această ocazie.

Îl slăvim pe Domnul pentru Agenția Kairos, bisericile din România și pentru implicarea fiecăruia dintre voi. Ne rugăm și pentru cele 200 de cadouri care urmează să fie distribuite pe 31 decembrie în provincia Selenge, unde sunt restricții foarte mari din cauza infecțiilor Covid.” — Sami și Ani Șoldan, Mongolia

„Vă mulțumim din inimă pentru banii trimiși! Duminică, pe 20 decembrie, în Gorubathan au fost distribuite 70 de cadouri pentru copii. Un cadou conținea rechizite, o căciulă, șosete și dulciuri. Copiii au fost foarte bucuroși!

Pentru tinerii de aici, 40 la număr, la care Raja merge de două ori pe lună pentru studiu biblic, am pregătit câte un jurnal, un marker și un pix. Lângă Siliguri, într-un sat al tribului adivashi, au fost distribuite cadouri la 30 de copii.

Vă rugăm să vă rugați ca Domnul să lucreze la inimile lor și să fie mântuiți, atât ei, cât și familiile lor! Ne rugăm ca Domnul să-i binecuvânteze pe toți cei ce au dăruit!” — Raja și Gabriela Rai, India

„În ciuda circumstanțelor, pot spune că anul care a trecut a fost totuși un an binecuvântat. Vă voi împărtăși unul din motivele pentru care mă bucur de anul care a trecut: prietenii familiei mele împreună cu toți aceia care au dăruit prin Agenția Kairos (proiectul “Un dar special”), au adus bucurie prin cadouri multor copii din Baganuur. Inițial pe lista noastră erau 104 copii, dar datorită dărniciei dvs. am putut oferi peste 230 de cadouri într-o singură zi și încă 35 urmează să fie distribuite. Nu le-am terminat datorită restricțiilor impuse următoarea zi. Dar cu ajutorul Domnului și acelea vor fi date în curând.

Pe lângă copiii de-aici, dărnicia a ajuns și la aprox 50 de copii/adolescenți cu dizabilități din Ulaanbaatar prin intermediul echipei care se ocupă de ei și cu care colaborez foarte bine. Domnul să lucreze la mântuirea tuturor celor care nu doar au primit cadouri, dar au avut ocazia să audă din nou sau pentru prima dată despre Mântuitorul. Nu am cuvinte să mulțumesc tuturor celor care au dăruit cu inimă largă și (știu) chiar cu sacrificiu. Domnul Isus să răsplătească fiecăruia dintre voi după bogăția harului Său. Am fost încurajat și rușinat în același timp de modul în care Domnul a lucrat pentru acești copii (mult peste așteptările mele).” — Emil Lețu, Mongolia