Șapte minciuni pe care le-am crezut cândva despre misiune – Conrad Mbewe

Acasă / Articole / Șapte minciuni pe care le-am crezut cândva despre misiune – Conrad Mbewe

Lucrarea de misiune este una dintre cele mai importante lucrări în care o biserică se poate implica. Este responsabilitatea fiecărui creștin. Noi ar trebui, fie să mergem pe câmpul de misiune, fie să îi sprijinim pe cei care au plecat, cu rugăciunile și finanțele noastre. Acest lucru se datorează faptului că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al misiunii. Despre aceasta este vorba în întreaga Biblie. Este agenda lui Dumnezeu. Deși am știut acest lucru din momentul în care am devenit creștin, cumva nu mi-a picat fisa că ar trebui să-l pun în practică atât ca și creștin, cât și ca păstor al bisericii mai târziu.

Cum se poate una ca asta? Se datorează faptului că suntem cu toții produsul zilelor noastre. Trăim cu multe credințe inconștiente care ne dictează prioritățile și modul în care ne raportăm la situațiile din viață. Am avut odată presupoziții care m-au făcut să conchid că cel puțin pentru moment lucrarea de misiune nu era treaba mea. Privind în urmă, îmi dau seama că acele credințe inconștiente erau toate minciuni. Erau multe, dar, cu riscul de a mă face de râs, permiteți-mi să vă împărtășesc șapte dintre ele. Mulți frați creștini africani se pot regăsi făcând mărturisiri similare.

Minciuna 1: Noi africanii suntem la capătul procesului lucrării misionare

Am crezut întotdeauna în lucrarea de misiune. Cu toate acestea, undeva în subconștientul meu era credința că mă aflu la capătul liniei din fabrică a lucrării de misiune. Alți oameni ne aduseseră Evanghelia mie și poporului meu. Sarcina noastră în Africa era pur și simplu aceea de a ne evangheliza propriul popor. Asta era tot. Prin urmare, la întâlnirile noastre de rugăciune ne rugam pentru programele noastre evanghelistice. În programul nostru era loc doar pentru activități evanghelistice.

În bugetul nostru, am alocat fonduri pentru călătorii și tractate de evanghelizare. Nu aveam niciun sentiment de vinovăție pentru faptul că ne rugam foarte rar pe nume pentru misionari. Întâlnirile de rugăciune au venit și au plecat fără niciun strigăt către Dumnezeu ca să ridice misionari din mijlocul nostru. Și nu aveam în programul nostru bisericesc anual sau în bugetul nostru nimic care să aibă de-a face în mod direct cu lucrarea de misiune. Era vorba doar de evanghelizarea cartierului, care avea ca rezultat creșterea bisericii noastre.

Minciuna 2: Misionarii sunt „oameni albi”

Pentru mine, misionarii erau din Europa sau America. Erau bărbați și femei „cu pielea albă”. Asta se potrivea cu imaginile și picturile misionarilor pe care le vedeam în cărți. William Carey, David Livingstone, Hudson Taylor, Adoniram Judson, Stanley Moffat, Olive Doke și Mary Slesser au fost cu toții „muzungus”. De asemenea, se potrivea cu ceea ce vedeam atunci când vizitam stațiile misionare din țară ca tânăr credincios. M-am împrietenit cu unii din ei. Toți erau „oameni albi”. Ori de câte ori se anunța că un misionar urma să împărtășească ceva în biserica noastră despre lucrarea pe care o făcea, un bărbat sau o femeie „cu pielea albă” se ridica în picioare și se ducea în față pentru a vorbi. Acel stereotip a rămas în subconștientul meu. Am sfârșit prin a avea credința inconștientă că un om negru ca mine nu era în acea categorie.

Minciuna 3: Misionarii sunt oameni extraordinari

Puținul pe care îl știam despre viața unui misionar m-a convins că aceștia erau bărbați și femei care erau cu o treaptă deasupra muritorilor de rând ca mine. Mă gândeam că au auzit probabil o voce care le-a spus să lase bunăstarea lumii în care trăiau pentru a merge să-și petreacă restul vieții în junglele Africii, printre fiare feroce și șefi tribali imprevizibili sau în țările islamice și comuniste unde, după ce erau descoperiți, urmau să întâmpine moartea. Eram convins că misionarii dețineau o putere și un curaj super-umane. Îi admiram așa cum îi admiram pe Captain America, Iron Man și Spiderman. Întrucât știam că sunt un muritor de rând care aproape că leșină la vederea unui păianjen și știam și că membrii bisericii mele erau la fel, eram de părerea inconștientă că nu avem bărbați și femei printre noi care să poată fi misionari. Așadar, nu m-am deranjat niciodată să-i provoc pe frații noștri să ia în considerare la modul serios implicarea în lucrarea misionară. Niciodată!

Minciuna 4: Cei care susțin lucrarea de misiune au mulți bani

Eram convins că Dumnezeu nu Se aștepta ca biserica mea sau eu să dăm bani pentru misiune, deoarece numai creștinii și bisericile cu bani mulți făceau un asemenea lucru. Și credeam că astfel de creștini și biserici se găsesc doar în America și în Europa. Nu realizam că multe persoane și biserici din Occident dăruiau pentru misiune din sărăcia lor. Făceau acest lucru în primul rând pentru că îl vedeau nu ca pe o opțiune suplimentară pentru viața lor creștină, ci ca pe o parte intrinsecă a acesteia. Unii dintre ei erau studenți care au fost nevoiți să renunțe, poate, la o masă pe zi, pentru a dărui bani pentru lucrarea de misiune. Cu alte cuvinte, nu realizam că și noi puteam și eram obligați să susținem financiar activitatea misionară în timp ce ne luptam să ne întreținem.

Minciuna 5: Trebuie să susținem întregul buget al unui misionar

Aceasta a fost o altă barieră pentru implicarea mea în misiune. Întotdeauna am crezut că o singură biserică trebuie să aibă toți banii necesari pentru a sprijini bugetul total al unui misionar înainte de a se implica în sprijinirea activității misionare. Întrucât biserica noastră nu putea face acest lucru, am presupus că Dumnezeu ne-a lăsat în afara acestei obligații. Abia când m-am apropiat suficient de mult de misionarii occidentali, am realizat că mulți dintre ei primesc „bucăți” de la diferite biserici și de la diferiți creștini pentru a-și satisface nevoile pe câmpul de misiune. Uneori, unele biserici și persoane îi abandonează, iar misionarii trebuie să se întoarcă acasă pentru a strânge suport. În acest fel, chiar și bisericile mici care o duc greu și creștinii săraci ar putea participa la lucrarea de misiune. Lucrarea de misiune este un efort comun în care toți trebuie să contribuim cu câte puțin pentru a-l duce la îndeplinire!

Minciuna 6: Doar bisericile care au trimis misionari ar trebui să se roage pentru ei

Mă gândeam că doar acele biserici care au trimis de fapt misionari trebuie să se roage pentru misionari pe nume. La urma urmei, i-au văzut crescând printre ei, i-au văzut căsătorindu-se și chiar începând să-și crească copiii. Deci, ei îi cunosc foarte bine. Pentru noi, era suficient să ne rugăm pur și simplu în general pentru „înaintarea Împărăției lui Dumnezeu prin lucrarea de misiune”. Astfel, chiar când am vizitat bisericile din SUA și i-am auzit rugându-se în mod special pentru misionari pe nume și împărtășind circumstanțele prin care aceștia treceau, am concluzionat: „Trebuie să fi fost membri aici și acum slujesc în străinătate”. Nu m-am gândit niciodată că unii dintre ei nu au fost niciodată membri în acele biserici, dar că bisericile din Occident tind să adopte și să sprijine misionarii trimiși de bisericile surori.

Minciuna 7: Nu este încă timpul să ne implicăm în misiune

Aceasta era minciuna finală, care a fost rezultatul efectului cumulativ al minciunilor mai mici menționate mai sus. Nu eram oameni „albi” și nu aveam mulți bani. Niciunul dintre membrii noștri nu a arătat o credință și un curaj extraordinar. Prin urmare, nu era încă timpul să ne implicăm în misiune. Trebuia să-i păstrăm pe cei mai buni dintre tinerii noștri adulți în locuri de muncă bine plătite pentru a crește fondurile bisericii. Întâlnirile noastre de rugăciune ar trebui să se concentreze, pe bună dreptate, doar pe lucrarea noastră de evanghelizare. Într-o zi va fi rândul nostru, dar aceasta se află undeva în viitorul îndepărtat. Pentru noi în Africa, punerea în aplicare a Marii Trimiteri înseamnă pur și simplu că continuăm lucrarea de evanghelizare. Ce minciună MARE!

Concluzie

Aceste șapte minciuni și multe altele mi-au închis ochii față de obligația pe care o aveam ca și creștin african și păstor față de lucrarea de misiune timp de mai mulți ani. Cum altfel aș fi putut neglija faptul că suntem chemați să îndeplinim Marea Trimitere chiar și în calitate de credincioși africani și că aceasta trece dincolo de evanghelizarea cartierului nostru? Mă bucur că de atunci mi s-au deschis ochii și, în consecință, Biserica Baptistă Kabwata și membrii ei sunt angajați în lucrarea de misiune – trimiterea de misionari pentru a planta biserici, strângerea de fonduri pentru susținerea lor și rugăciunea pe nume pentru ei în fiecare săptămână la întâlnirile noastre de rugăciune.

Mă lovesc singur pentru că mi-a luat atât de mult timp să văd lumina. Cu toate acestea, când vorbesc cu colegii mei păstori din Africa despre lucrarea de misiune, observ în mulți dintre ei aceleași credințe false pe care eu le-am avut cândva. Acestea sunt convingeri inconștiente care sunt trădate de o lipsă de acțiune reală. Teoretic, ei sunt de acord cu mine că lucrarea de misiune este importantă, dar rămân inactivi în acest sens. Efectul cumulativ al acestor minciuni îi determină să gândească: „Nu este încă timpul să ne implicăm în misiune.” Nu voi da primul cu piatra în ei pentru că, din păcate, am fost odată în papucii lor.

Preluat de la www.conradmbewe.com