Mângâierile lui Dumnezeu – Scrisoare de Rugăciune (India)

Acasă / Asia / Mângâierile lui Dumnezeu – Scrisoare de Rugăciune (India)

Mângâierile lui Dumnezeu – 2 Corinteni 1:3-6

Pace,

Dumnezeu ne mângâie și ne dă pacea Sa în anumite condiții.

În primul rând, El ne primește în Școala Lui de mângâietori cu scopul de a ne folosi în viețile altora. Necazurile vieții se tranformă în școala Domnului Isus ca examene calificatoare pentru a sprijini pe alții ce ar trece prin probleme asemănătoare (2 Cor 1:4).

Aceasta se va întâmpla numai dacă noi răspundem prin credință la provocările vieții acesteia. Numai așa vom trece examenul încercati și vom primi lecția credinței pe care o putem administra altora când vor avea nevoie de ea.

A doua situație când Dumnezeu ne oferă mângâierile Lui este când avem parte de suferințele Domnului Isus (2 Cor 1:5).

Aceasta înseamnă că noi suferim pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, pentru a-i aduce pe alții la mântuirea lui Dumnezeu care este în Domnul Isus, și când noi suferim ca nevinovați. Dumnezeu ne susține în mijlocul necazurilor prin mângâierile și pacea Sa.

Al treilea caz când Dumnezeu ne mângâie este pentru mântuirea altora (2 Cor 1:6). Mângâierile lui Dumnezeu ne ajută să putem continua să vestim Evanghelia pentru ca și alții să primească mântuirea Lui.

De asemenea, mângâierile pe care le primim de la Dumnezeu sunt mărturiile lucrării lui Dumnezeu în viețile noastre. Ele sunt șansa noastră de a mărturisi altora despre bunătatea și dragostea lui Dumnezeu.

Sunteți invitați să îi multumiți lui Dumnezeu împreună cu noi pentru:

1. Vestirea Evangheliei la copii și distribuirea de Noi Testamente la cei mari duminică, în diferite regiuni, în același timp, de către grupele bisericii noastre.

2. Părtășia cu frații și surorile din Mekliganj și zonele învecinate luni și marți. În ultima zi un bătrânel a fost botezat. În ambele zile am avut șansa de a împărți Noi Testamente și alte cărți creștine după terminarea timpului de părtășie (luni la Mekliganj și marți la Helapakri). Am putut avea și Masa Domnului Isus cu frații locali.

3. Miercuri și joi am călătorit în Assam cu scopul de a vizita familiile copiilor santalezi care stau cu noi și pentru a distribui Noile Testamente în limbile bengaleză, asameză și santaleză. Dumnezeu ne-a ajutat să le împlinim.

4. Vineri am avut o pregătire pentru tabăra medicală care se va desfășura în Talma duminica aceasta.

Vă invit să vă rugați și pentru:

1. Tabăra medicală din Talma de duminica aceasta și pentru lucrarea de vestire a Evangheliei prin celelalte grupe.

2. Părtășia cu frații din Jajanghi și zonele învecinate pe care vrem să o avem lunea și marțea viitoare (pe 21 și 22 octombrie).

3. Călătoria pe care aș dori să o fac în Bihar împreună cu fratel Atzinto de marți noaptea până vineri dimineața pentru a distribui Noi Testamente în Hindi și pentru a avea părtășie cu fratele Santosh din Sahebganj.

Tată, păstrează-mă pe calea Ta pentru ca să sufăr numai pentru împlinirea voii Tale și ca să am parte din belșug de mângâierile Tale! In Numele Domnului Isus. Amin.

Daniel

*Din cauza unor probleme tehnice, scrisorile nu au putut ajunge la timp. Ne cerem iertare!