Vești din Orientul Mijlociu

Acasă / Articole / Vești din Orientul Mijlociu

Dragi frați și surori,

Ne bucurăm să vă putem scrie din nou. Mulțumim pentru rugaciunile voastre și pentru suportul financiar. Domnul și-a arătat bunătatea și credincioșia Sa și în luna Iulie.

Părtășie în natură

Luna trecută am decis să mergem cu adunarea la picnic. Cu autobuzul plin, am mers într-o zonă de pădure, undeva aproape de orașul în care locuim.

Băiețelul nostru a fost foarte fericit să se poată juca în apa rece a râului, iar noi ne-am bucurat de părtașia cu frații și surorile, am făcut grătar și am jucat jocuri, vorbind și cunoscându-ne mai bine.

Mulțumim Domnului pentru acest timp!

Vizita fraților din România

Tot în luna Iulie, am fost vizitati de un grup de frați și surori de la o adunare din București.

După serviciul divin de duminică, am mers împreună să luăm prânzul, apoi am luat-o la pas prin oraș.

Ne era dor să petrecem timp cu astfel de frați, smeriți, fără a avea un spirit de judecată sau o atitudine de genul „de ce nu faceți lucrurile altfe”. Mulțumim Domnului pentru ei!

Covid 19

În luna Iulie, aproape toți cei din adunare am avut covid.

Mulțumim Domnului, acum suntem bine, Ibrahim încă are probleme, obosește repede și are alte simptome ușoare. Rugați-vă să se recupereze complet.

Ajutând pe cei în nevoie

Lângă adunare avem un motel, de fel aici stau oamenii mai nevoiași pentru că prețurile sunt mici. Într-o zi am văzut de la balconul casei noastre că motelul ardea.

A ars așa de tare că nu mai este locuibil. Nimeni nu a fost rănit, dar toate bunurile acestor oameni au ars.

Ca și adunare, ne-am decis să ajutam pe cei rămași fără adăpost. Chiar doi copilași din adunare și-au dăruit toți banii stranși în pușculiță pentru a contribui.

Am ajutat câteva persoane cu haine și bani pentru mâncare. Rugați-vă ca cei rămași fără adăpost să poată găsi o nouă locuință. 

Familia lui M.

M. de la adunarea noastră ne-a invitat la nunta surorii ei. Seyda și soțul ei nu sunt credincioși. M. a împărtășit evanghelia cu sora și familia ei, dar până acum nu a primit decât împotrivire.

Rugați-vă ca Seyda și soțul ei să primească pe Domnul în inima lor și să fie mântuiți.

Rugati-vă și pentru familia lui M., ca tatăl și mama ei să citească Biblia și Duhul Sfant să lucreze la inima lor.

Copiii noștri

Băiețelul nostru, Dani (2,5 ani), a decis că nu mai vrea să doarmă la prânz. Avem deja trei luni de când nu mai doarme pe timpul zilei. De fel este ok, pentru că doarme devreme dar uneori este foarte obosit.

Am decis să încep cu el un timp de liniște. În acest timp stă la el în cameră și se joacă, citește, în timp ce eu fac unele treburi prin casă iar sora lui, Rahela, doarme.

Ne dorim ca ai noștri copii să îl cunoască pe Domnul și să fie mântuiți. De aceea, înainte de culcare, citim povestiri biblice iar pe timpul zilei ascultăm cântecele creștine. 

Rugați-vă să avem ințelepciune,dragoste, îndelungă răbdare cu micuții noștri. Prin viața noastră, să îl cunoască mai bine pe Domnul.

Se mai întâmplă ca ei să plângă necontrolat, să lovească, să se certe, să nu asculte. Atunci îmi dau seama că eu trebuie sa mă schimb, să fiu fermă, dar cu dragoste și înțelegere.

Ei copiază totul, felul cum reactionez în astfel de situații îi va ajuta să asculte sau nu pe viitor, să aibă sau nu iubire pentru alții.

Domnul să ne ajute și în această lucrare, de a crește cu înțelepciune copiii pe care ni i-a dat.

Cu multumire,

Miriam, Ibrahim, Dani si Rahela

Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.

Plangerile lui Ieremia 3:25