Publicat în

Dorinta lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 3:1-5)

Pace,

Dorința lui Dumnezeu trebuie să fie și în rugăciunea și faptele noastre. Prima dorință a lui Dumnezeu este ca al Său Cuvânt să fie împărtășit și onorat (v.1). Cunoștința noastră de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să meargă mână în mână cu ascultarea de El (v.4).

Ascultarea noastră de Cuvântul lui Dumnezeu ne conduce la mântuire, acea mântuire care este numai prin credință. Și mântuirea nu este numai din păcat, dar și din compania celor ce nu au credință (v.2). Mântuirea necesită ca noi sa fim întăriți și protejați împotriva celor răi (v.3).

Și după cum floarea soarelui se îndreaptă către soare, tot așa și sufletele noastre trebuie să dorească tot mai mult din dragostea lui Dumnezeu și statornicia Domnului Isus (v.5).

Vă invit să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru următoarele lucruri:

1. Duminică dimineața am putut merge din nou în lucrare. De data aceasta șoferul nostru a fost băiatul meu Ashish. El a condus mașinuța noastră electrică. Și a condus bine chiar dacă eu m-am temut. Am vestit Evanghelia mai mult în sate musulmane. Aveam împreună cu noi câțiva copii.

2. Tot duminică fratele Atzinto și-a mutat din nou familia înapoi în Talma împreună cu copilașul lui nou născut cu mașina noastră. După aceea a mers să facă lucrare.

3. Luni a mers în lucrare echipa fratelui Abigail. Ei au făcut lucrare în satul lui Jisai și apoi au împărtit cărți în Panbari. Noi ceilalți am ramăs cu copii. Așa că am putut să îi luam în parc și acolo să împărțim broșuri.

4. Marți am plecat eu în lucrare. După ce am împărțit cărți la piața sătească din Maynaguri, am arătat filmul Calea Mântuirii la Husludanga. Dupa aceea am avut părtășie cu surorile din Jajanghi. Apoi ne-am întâlnit cu familia lui Neemai.

5. Miercuri din nou echipa fratelui Abigail a mers în lucrare la Falakata. Noi ceilalți am rămas cu copii.

6. Joi am plecat spre Italia unde am și ajuns cu bine prin harul lui Dumnezeu.

7. Fratele Dinesh a venit înainte de plecarea mea pentru a prelua lucrarea mea în absenta mea.

8. Pe drumul meu spre Italia am putut distribui majoritatea Noilor Testamente și tractate care le luasem.

9. De asemenea, așteptând avionul în Roma am avut șansa să vestesc Evanghelia la câteva persoane printre care doi bengalezi musulmani și un evreu din Israel.

Vă rog să mijlociti înaintea lui Dumnezeu și pentru urmatoarele lucruri:

1. Rugați-vă pentru cei din partidele extremiste care au început să fie active în zona Maynaguri. Ei au vizitat câteva familii de credincioși din zona, inclusiv familiile fraților Neemai si Ramesh. Ei au încercat să-i descurajeje ca să nu mai vestească Evanghelia.

2. Pentru mărturia familiei fratelui Neemai. Dânsul, poate și de frică, a vândut vacile pe care tocmai le primise. Aceasta ne-a întristat.

3. Ca Dumnezeu să poarte de grija alor noștri în timpul absenței mele în Italia.

4. Ca Dumnezeu să mă facă roditor spre slava Sa în timpul șederii mele în Italia. Aici voi vizita câteva biserici și mă voi implica în lucrarea cu emigranți, daca va voi Domnul.

5. Rugati-vă pentru vindecarea rapidă a surorii lui Sonu. Sonu, mama lui Sonu, și Rozy s-au îngrijit de ea în spital.

Tată, lucrarea mântuirii Tale să fie în viața mea tot mai mult. Zidește-mă în dragostea Ta!

Daniel

Share

Articole similare

Toate articolele
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele