SI: Fam Acatrinei, mai 2015

Acasă / Scrisori informative / SI: Fam Acatrinei, mai 2015

Nevoie de susţinere în rugăciune pentru Amalia Acatrinei

Dragii noştri,

De o săptămână şi ceva sunt cu dureri mari de rinichi şi mă lupt cu alte probleme aferente. Se pare că elimin din nou pietre şi tratamentul cu calmante mă ajută foarte puţin.

În seara aceasta am ajuns să-mi fie greu să mă dau jos din pat, pentru că durerile mi se accentuează foarte tare. Într-o săptămână ar veni aici, în junglă, un zbor al armatei cu care sperăm să putem ajunge până în capitală, la Lima, ca să fiu consultată de medici şi să vedem ce putem face. Însă nu ştiu cum voi mai rezista încă o săptămână cu durerile acestea.

Ne-am unit, ca echipă, cu colegii noştri de misiune cu care lucrăm aici, în Atalaya, să ne rugăm şi să cerem har de la Dumnezeu. Cu camioneta şi apoi cu autobuzul mi se pare imposibil să mergem, pentru că drumurile sunt cu gropi şi e multă zdruncinătură. Nu ştiu cum aş putea rezista. Pe lângă asta, sunt aproape 22 de ore de călătorie. Nu ştiu ce vom face.

Îmi amintesc că anul trecut, chiar în perioada aceasta, am fost internată în spital cu aceeaşi problemă şi a trebuit să merg în Lima, la fel, de urgenţă. Credem că Dumnezeu e în control şi toate acestea nu sunt întâmplări, ci sunt situaţii îngăduite de El pentru un bine viitor pe care, deocamdată, poate că nu îl putem înţelege. De aceea Îi cerem Lui putere, răbdare şi înţelepciune.

Vă rog mult, rugaţi-vă pentru noi ca Dumnezeu să ne dea o soluţie: să îmi ia durerile sau să ne dea o posibilitate să putem ieşi de aici, din junglă, cât mai curând. Am nevoie de mult har de la Domnul. Câteodată durerile îmi par imposibile şi îmi tot aduc aminte de versetul care spune că El nu îngăduie nimic din ce nu putem duce. Şi mă agăţ de El şi vreau să Îl cred puternic.

Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre!

Amalia Acatrinei

Lăsaţi un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată.