SI: Silvia Costache, mai 2014

Acasă / Scrisori informative / SI: Silvia Costache, mai 2014

Pace tuturor!

În ultimul e-mail vă spuneam de o instruire cu privire la reguli primare de sănătate în care suntem implicați atât ca staff cât și ca învățăcei. Faza de teorie și practică s-a încheiat, însă aș vrea să împărtășesc câteva experiențe din locul unde am fost în tabăra medicală.

Am fost într-un loc unde se vorbesc 3 sau 4 limbi, deoarece oamenii de acolo sunt foarte amestecați: biharezi, bengalezi, adibași etc. În plus, într-una dintre locații sunt oameni care fac magie neagră. Domnul a revărsat har. Vă mulțumim mult pentru rugăciuni. Domnul a dat biruință!

Am mers cu tabăra medicală unde am administrat nu numai pastile, ci ne-am și rugat și am evanghelizat acel loc. Sunt nevoiași din Slum (cartier mărginaș). Sunt mulți musulmani și ne am bucurat să vedem că acceptă pastile, dar și rugăciunile noastre în Numele lui ISUS. Majoritatea au fost deschiși, ba încă am înțeles că veneau musulmani nu pentru pastile, ci pentru Biblii. Slavă Domnului! Biserica locală are relații bune cu vecinii. Deși biserica nu este numeroasă, Domnul a lucrat și acum se vor boteza încă 15 persoane, aceasta datorită celor de la bază YWAM care au ajutat foarte mult în lucrare. Slavă Domnului!

În altă ordine de idei, m-am bucurat să fiu acolo să văd că Domnul lucrează în felul Lui deosebit.

Experiențe…    

La un moment dat a venit o doamnă musulmană care era foarte puternică în religia dumneaei, dar care a fost deschisă la rugăciune. Domnul mi-a arătat că nu contează cât de înrădăcinați sunt în propriile credințe și că Isus este CEL care lucrează. I-am împărtășit destul de puțin despre Isus, însă nu m-a contrazis, ci am acționat în dragostea Domnului ISUS. M-am rugat pentru ea. Printre altele, mi-a spus să mă rog pentru brațul ei. După rugăciune, nici măcar nu am întrebat cum se simte, ea a spus direct că a primit vindecare și durerea din brațul stâng a dispărut instantaneu. Sincer, nu mă așteptam (deși ar fi trebuit); în momentul acela a izbucnit în lacrimi și atunci am îmbrățișat-o și i-am spus că Isus este Cel care a vindecat-o și că El este Calea, i-am spus să mai vină la biserică și că oamenii se roagă pentru ea. Domnul ISUS a atins-o cu vindecarea și dragostea Lui. Slavă Lui!

O altă experiență

O altă doamnă hindu împreună cu fiul ei a venit pentru medicamente însă își dorea foarte mult vindecare. Am înțeles de la altcineva că are o tumoare pe creier, dar că doamna nu știe lucrul ăsta. Ne-am rugat atât pentru ea cât și pentru fiul ei, un bărbat mătur de cel puțin 30 ani.

Am vorbit despre Domnul Isus și am invitat-o la biserică în seara respectivă și, spre bucuria și surprinderea mea, au venit și încă la fix, cum nu se obișnuiește în cultură Indiană. Au ascultat, nu știu cât au înțeles, însă a două zi doamna în vârstă a venit din nou. Am întrebat-o dacă are nevoie din nou de medicamente și a spus că nu. A venit doar ca să vorbească cu noi. Ne-am bucurat. În plus, ne-a spus că după ce ne-am rugat durerea de gât i-a dispărut. Acum dorea să ne rugăm pentru ea deoarece nu poate să doarmă noaptea. Pe lângă rugăciuni, frații mei au sfătuit-o să se închine doar lui Isus și să nu se mai închine la idoli. Dumneaei spunea că se va închina Lui Isus, însă uneori ar dori să se mai închine și altor idoli. Este nevoie de timp până când Domnul îi arată că El este Singurul Domn Adevărat și doar Lui I se cuvine slava!

Împreună cu copiii

Am reușit să lucrăm puțin și cu copiii în ciuda timidității lor și a barierelor de limbă. Chiar și mamele au fost atente la lecție. Slavă Domnului! Este nevoie de cineva care să lucreze cu copii în acel loc, Domnul să scoată lucrători în via Sa!

Vrăjitoare sau… nu 

Sunt multe lucruri să va spun din această tabără. În timp ce ne-am rugat pentru mulți oameni se pare că am avut de-a face cu o femeie în vârstă despre care oamenii spun că este vrăjitoare și că ar face vrăji prin mâncare, lucru care poate fi adevărat, deoarece am înțeles că a întrebat unde mâncăm și ce mâncăm și alte lucruri de genul acesta. Oricum, a venit acolo de departe, nu se știe cine a informat-o. Cu toate astea, ne-am rugat pentru ea ca dragostea eliberatoare a Domnului să o cucerească pe veci!
Domnul Își extinde Împărăția, slavă Lui!

Fie ca Împărăția Lui să cucerească milioane de suflete și, așa cum am văzut că pe vremea Domnului Isus orbii vedeau, muții vorbeau și luau calea Lui Isus, să fie adevărat și în vremea noastră!

Vă mulțumesc mult pentru rugăciuni, sacrificii financiare și încurajări. Domnul să vi le răsplătească pe toate cum numai TATA știe să o facă!

Cu mult drag, Silvia!

Lăsaţi un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată.