SI: Silvia Costache, martie 2014

Acasă / Scrisori informative / SI: Silvia Costache, martie 2014

 Pace tuturor,

A venit vremea să vă scriu şi să vă mulţumesc în Numele Domnului pentru susţinere, încurajări, rugăciuni şi sacrificii financiare. Îmi cer scuze fraţilor şi surorilor care mi-au scris personal şi nu am reuşit să le răspund. Aici legătura la internetul nu este foarte bună şi uneori pot doar să vizualizez mail-ul, însă nu şi să scriu.

   M-am rugat ca internetul să meargă astfel încât să vă pot ţine la curent cu ce se mai întâmplă aici.
Balukop

 Copiii din Balukop sunt mai mulţi acum, aşa că şi gălăgia este mai mare; când vin când pleacă din locurile lor natale, de aceea nu este întotdeauna un număr stabil, însă investim în ei aşa cum ne călăuzeşte Domnul. Câteodată sunt mai gălăgioşi şi greu de stăpânit, cu toate astea ştiu şi văd că uşor-uşor cresc în cunoştinţa firească, însă ne dorim să crească şi mai mult în a-L cunoaşte pe Domnul Isus.
Vizităm casele acestora şi ne dorim din toată inima să primească Cuvântul scump şi pe Isus Hristos, aşadar să vă rugaţi în direcţia aceasta.

 Manedara

În fiecare sâmbătă mergem la aceşti copii şi le vestim Cuvântul pe înţelesul lor, facem jocuri, îi învăţăm versete biblice, cântece, crafturi; într-un timp veneau doar cei mici, acum sperăm să vină şi copiii mai mari. Este un lucru care cere persevernţă şi noi nu vom înceta să punem sămânţa şi Domnul, la timpul LUI, va face să crească.

 Ceva neprevăzut

 Săptămâna asta sora de trup a uneia dintre surorile din echipă a murit. O zi nu am mers în lucrare, ci am dorit să fim alături de sora noastră, în suferinţa dumneaei. Durerea cea mai mare a fost că această fată nu L-a acceptat pe Isus, deşi sora noastră din echipă, Manju, i-a spus despre ISUS în mai multe rânduri; fiind bolnavă, sora Manju a dorit să se roage pentru ea, însă nu au lăsat o rudele. Ba în loc să o ducă la spital, au început să facă tot felul de incantaţii şi ciudăţenii. Abia în cele din urmă au dus-o la spital. Pentru o vreme a fost mai bine, însa doar pentru o vreme.

Când am ajuns la locul cu pricina, Mirik, ne-au întâmpinat incantaţiile preoţilor budişti şi un fum înecăcios de la beţigaşele arzânde în cinstea nu ştiu cărui zeu. Plânsete şi vaiete, durere şi disperare… Una dintre acele doamne plângea cu mare disperare, ba încă a leşinat; de multe ori am încercat să o liniştim să-i dăm apă, însă în van. Ce puteai să-i spui…. că o să o vadă în cer?! Cu ce să mângâi pe aceşti oameni? Avea tot dreptul să fie disperată. Aceşti oameni sunt foarte ospitalieri, însă foarte mult înrădăcinaţi în propriile ritualuri mistice pe care nici ei nu le înţeleg. Deoarece nu s-a găsit un loc pentru incinerare, undeva mai jos de casa în care locuiau se pregăteau lemnele pentru arderea trupului mort, deoarece asta este practica budiştilor şi a hinduşilor. M-am rugat ca  măcar cuiva să pot împărtăşi Evanghelia într-un fel sau altul. 

Mai târziu a apărut fetiţa celei moarte. M-am dus direct la ea să-i spun că Isus o iubeşte. Nu ştiam ce ştie şi cât ştie despre Isus şi creştinism, mai târziu ne-am împrietenit aşa de tare încât nu voia să mă lase, toate rudele o chemau în camera mortuară să-şi vadă mama, însă pur şi simplu nu a dorit, pentru că îi era teamă. M-a întrebat dacă sunt creştină şi i-am spus că da, şi am început să-i spun despre cine este Creatorul, a văzut Biblia şi vrut să o deschidă şi mi-a spus că ştie şi ea cântece creştine. Tot timpul procesiunii nu s-a dezlipit de mine şi de echipă. Mai târziu am înţeles că se duce la o biserica şi ştie de ISUS. Cred că Domnul a atins-o într-un fel anume, nu a vrut deloc să se implice în acele procesiuni. Poate în inimioară ei cea mică, de 9 ani, a înţeles că Isus este Adevărul.

Procesiunea a durat ore întregi, cu tot felul de incantanţii şi ritualuri, obiecte purtate pe cap, înconjorul unei mese de nu ştiu câte ori, ţinând trupul mort în cutia mortuară. O presiune plutea în atmosferă, însă ştim că Isus este cu noi prezent… Mă durea să văd aşa de mulţi oameni în întuneric, făcând cu atâta credincioşie acele ritualuri fără rost, în van, în cinstea unor idoli muţi şi surzi.
Motivul pentru care am dat aşa multe explicaţii este că aş dori să aveţi o mică imagine de cum sunt aceşti oameni; în plus, sora noastră, Manju, doreşte să înceapă o lucrare de pionierat pe viitor, mai precis doreşte să înceapă un orfelinat. Chiar în acest week-end mergem în mijlocul acestor oameni, însă în alt sat, vom lucra în special cu copiii şi apoi, dacă se poate, dorim să vizităm casele acestora, pentru stabilirea unor relaţii cu părinţii. 

   Motive de mulţumire:

  1. Vin mai mulţi copii la grădiniţă.

  2. Relaţiile cu părinţii copiilor din Balukop se apropie din ce în ce mai mult.

  3. Mulţumesc frumos pentru fraţii şi surorile care susţin atât în rugăciune cât şi financiar aceste lucrări.

Motiv de rugăciune:

Rugaţi-vă pentru acest sfârşit de săptămâna. Vom merge în Mirik şi vom lucra cu copiii. Rugaţi-vă pentru favoare, copiii să fie atinşi de Domnul şi să aibă continuitate această lucrare.

În final, doresc că Domnul să vă poarte biruitori în carul Său de biruinţă. Harul, pacea şi iubirea LUI să vă şi să ne însoţească în orice loc!

        Cu mult drag, Silvia!

Lăsaţi un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicată.