Vești de la familia Lețu

Acasă / Asia / Vești de la familia Lețu
 Familia Lețu

Familia Lețu

Vine iarna!

Pentru aceia dintre voi care locuiți în Europa și vă confruntați cu căldura și seceta, probabil că iarna vă pare cel mai îndepărtat anotimp. Dar aici vara vine târziu și se termină repede. Ba mai mult, ca și anul trecut, vara aceasta a fost tare ploiasă și destul de rece. Atât de ploioasă că pe marginea drumurilor au fost făcute șanțuri pentru scurgerea apei. Mongolii spun că vremea se răcește după sărbătoarea de Naadam, care este pe 11-12 iulie. Deci, în curând vine iarna!

Domnul e bun

Prin bunătatea Domnului, în această vară am reușit să călătorim și să ne bucurăm de musafirii din România. Am avut și o surpriză plăcută: un botez cu 10 persoane, dintre care 9 sunt din adunarea noastră. Trei din cei șase care au participat la tabăra de studiu biblic s-au botezat. Familia cu bebeluș pentru care v-am cerut ajutorul în scrisorile anterioare, cât și soțul tinerei cu bebeluș, au primit botezul.

Activitatea din adunare

La adunare am reînceput lecțiile de engleză de trei ori pe săptămână, până în septembrie când începe școala și vom face doar o dată. Am reînceput și ora surorilor. Întâlnirea bărbaților și studiul biblic vor reîncepe în septembrie.

Iurtele

Situația iurtelor cumpărate pentru adăpostirea victimelor violenței domestice e cam aceeasi. Este încă nevoie de sobă, pat, saltea, frigider, cărbuni și lemne pentru iarnă, cât și multe alte lucruri mărunte. Nici toaleta nu este terminată încă. Noi am contribuit cu tot ceea ce am avut disponibil. În una dintre iurte locuiește tânăra familie deocamdată. În cealaltă locuiește o femeie de vreo 45 de ani al cărei soț a murit în urmă cu câteva luni. Obișnuiau să bea împreună până nu mai știau de ei. După moartea soțului, ea a continuat să bea cu prietenii de pahar. Ajunsese foarte rău, dar Domnul a găsit-o prin prietena mea și a adus-o la adăpost. Prietena mea consideră că prin această femeie poate să aibă acces la cei mai depravați oameni din oraș. Și ea a mers în tabăra de studiu. S-a dovedit a fi foarte serioasă și foarte pricepută la a pregăti preparatele tradiționale. Astfel a câștigat bani pentru școală și acum trăiește din asta. Are cu ea doi copii, de 8 și 14 ani. Cel mic e cam bolnăvicios. Ne rugăm ca Domnul să lucreze în această familie și să ne arate și alte persoane care au mare nevoie de ajutor.

Început de an școlar

La 1 septembrie va începe școala. Ne dorim să putem ajuta copiii fără posibilități din adunare să înceapă școala cu tot ceea ce au nevoie. Și mititeii noștri vor începe grădinița și, odată cu asta, învățarea limbii mongole.

Ne rugăm ca Domnul să protejeze toți copiii și să-i călăuzească.

Vă rugăm să continuați să mijlociți pentru frații și surorile din Baganuur, cât și pentru familia noastră. Dacă doriți să contribuiți la echiparea iurtelor sau la rechizitele pentru școală, vă rugăm să ne contactați.

Domnul să vă binecuvânteze pentru credincioșia voastră!

Mult har și pace!

Vă îmbrățișam cu drag,

Emil, Alina și copiii.