Publicat în

Pace tuturor,

Uday a sosit acasă, slavă Domnului. Mai jos aveţi un mail chiar de la el. L-am tradus pentru a face mai uşoară comunicarea către dumneavoastră.

Silvia

Pace, dragi fraţi şi surori,

Sunt Uday Bagdas şi, după cum soţia mea, Silvia, v-a informat, am fost în Nepal pentru a ajuta sinistraţii în urma cutremurului. De fapt cutremurul a afectat atât Katmandu-ul (capitala Nepalului) cât şi împrejurimile sale.

Alături de cei în suferinţă

  Săptămâna trecută am vizitat un loc numit Sindupachak, acolo unde trăiesc şi locuiesc atât creştini cât şi necreştini. Această comunitate este departe de capitală, se află la 5 ore cu maşina. Noi am fost primii care am ajuns la aceşti oameni cu ajutor, deoarece pentru guvern şi alte organizaţii este foarte departe şi condiţiile mult prea grele pentru a face acest efort. La sosire, am avut în faţa ochilor o privelişte dezolantă: case complet distruse, mulţi oameni au murit, inculsiv animalele lor. Oamenii sunt dezolaţi şi dezorientaţi şi nu prea ştiu ce să facă. Suferă mult deoarece nu au mâncare, nu au un acoperiş deasupra capului, nu au medicamente şi nici apă.

Am stat acolo pentru 7 zile, incluzând timpul din Katmandu. Imediat cum am ajuns, eu şi câţiva fraţi ne-am apucat de treabă. Zilele au decurs cam în felul următor: de la 7 dimineaţă până la 3 după amiază am ajutat la construirea bisericii, pentru care am folosit bambus îmbrăcat în folie de plastic. După o oră de odihnă, am mers să vizitez oamenii pentru a împărtăşi Evanghelia şi am văzut că aceste suflete sunt deschise pentru Domnul. Următoarele zile am continuat aproximativ în acelaş mod, dimineaţa construirea bisericii, iar după-amiezile le-am petrecut distruibuind orez (250 kg orez). Am deschis o mică tabără medicală în care am distribuit medicamente pentru tuse, vomă, am curăţat răni şi am sfătuit oamenii să construiască şi ei adăposturi aşa cum am făcut noi cu biserica; din nou am mers să vestesc oamenilor Evanghelia şi să le spun că ziua venirii Domnului este aproape. Oamenii au fost impresionaţi de ceea ce au auzit, iar inima mea plângea de durere pentru ei. Când am terminat de construit biserica, mai multe suflete s-au înghesuit să doarmă acolo. În timpul zilei este foarte cald şi mult soare, însă noaptea este foarte frig. Creştinii s-au bucurat mult să aibă un adăpost peste noapte. Cât priveşte lipsa apei, ne bucurăm că biserica are o mică sursă de apă, aşa încât şi necreştinii vin de la kilometri întregi pentru apă. Ne dorim ca aceşti oameni să bea de la sursa veşnică de Apă, Isus Hristos. Rugaţi-vă pentru aceasta!

Planuri pentru viitorul foarte apropiat

Săptămâna aceasta plănuiesc, cu ajutorul Domnului, să merg din nou şi să distribuim hrană, medicamente şi, mai ales, îmi doresc foarte mult să ajutăm la construirea de adăposturi. Mulţumim mult pentru fraţii şi surorile care nu numai că se roagă, dar au şi dăruit deja pentru aceşti năpăstuiţi. Mulţumim Domnului pentru Agenţia Kairos, pentru suport moral şi financiar şi Domnul să răsplătească din plin tuturor! Aş dori să iau măcar doi fraţi cu mine de aici, din Kalimpong. Rugaţi-vă să fie posibil acest lucru, în felul acesta puterea de muncă este mai mare şi adăposturile vor fi mai multe.

Motive de mulţumire

1. Mulţumim Domnului că am ajuns cu bine, deşi au fost pericole de accidente, deoarece drumurile sunt foarte afectate.

2. Mulţumim Domnului pentru cei care s-au rugat şi au dăruit pentru sinistraţi.

Motive de rugăciune

1. Rugaţi-vă pentru sănătatea mea, să nu mă îmbolnăvesc, astfel încât să pot să fiu de folos celor de acolo.

2. Rugaţi-vă ca tot mai multe organizaţii să ajute în mod practic şi în locurile îndepărtate şi mai puţin accesibile.

3. Rugaţi-vă ca, pe măsură ce ajutăm în mod practic, să le dăruim şi hrană pentru suflet şi să vină la Cel care este Pâinea Vieţii.

4. Rugaţi-vă să pot pleca măcar cu doi fraţi de aici, din Kalimpong. 

 

Binecuvântări în Numele lui Isus!

Uday Bagdas

Share

Articole similare

Toate articolele
O privire în viața noastră “din pustietate”

O privire în viața noastră “din pustietate”

Scrisoare de rugăciune – familia Bello, mai 2023 O privire în viața noastră “din pustietate” Programul de instruire ,,Vino în Macedonia și ajută-ne” – a fost chemarea...

Citește mai mult
Mai înainte ca să-I cereți

Mai înainte ca să-I cereți

Scrisore de informare de la familia Lețu – mai, 2023 Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință mai înainte ca să-I cereți voi. (Matei‬ ‭6‬:‭8)‬  Este a nu știu...

Primul botez

Primul botez

Dragii noștri, Vă salutăm cu pacea Domnului și vă mulțumim că ne păstrați în rugăciunile dumneavoastră! Prin harul Domnului suntem bine și Îi mulțumim Lui pentru...

Citește mai mult
Ajutor în Turcia

Ajutor în Turcia

Harul și pacea să vă fie înmulțite! Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul dumneavoastră. Ne rugăm să fiți binecuvântați de Domnul. Ajutor după cutremur În urma...

Citește mai mult
Toate articolele