Kairos Construct

Acasă / Scrisori informative / Kairos Construct

 

David și Mirela Livadă sunt membrii în Biserica Creștină după Evanghelie din Codlea, au absolvit Școala de misiune Kairos în 2021 și în prezent coordonează departamentul Kairos Construct.

Dragi frați și surori în Domnul Isus,

Mă bucur că am ocazia să vă împărtășesc despre activitatea de evanghelizare și ajutorare (proiecte de construcții, distribuire de alimente, vizite etc.) în care am fost implicați în ultima perioadă. Deoarece nu putem rămâne nepăsători față de nevoile oamenilor la care ajungem cu Evanghelia, dorim ca, prin harul lui Dumnezeu, să fim disponibili solicitărilor venite atât din partea misionarilor, cât și din alte situații unde este nevoie de ajutor.

Republica Moldova

Suntem recunoscători că Dumnezeu a îngăduit ca, împreună cu mai mulți voluntari, să ajungem de câteva ori în Republica Moldova, lucrul acesta fiind tot mai greu din cauza restricțiilor. În septembrie, am renovat casa unei familii ai cărei membri au probleme de sănătate și le este foarte greu să ducă un trai decent. 

De asemenea, Domnul ne-a călăuzit spre a ajuta o familie cu copii mici din Doroțcaia a cărei locuință era grav afectată de igrasie. în luna mai, am renovat interioarele și am pus încălzire în pardoseală, deoarece înainte era pământ pe jos.

În luna decembrie am ajutat o familie numeroasă din Milești. Ei au muncit din greu pentru a-și ridica o casă. Noi i-am ajutat cu lucrările interioare (glet, gresie, faianță).

În raionul Soroca, satul Niorcani și cele din jur, am făcut vizite în familiile credincioșilor, încurajându-i în luptele pe care le au de dus, am distribuit alimente, iar cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului Isus, am putut colinda și am dăruit cadouri copiilor.

Tulcea 

În colaborare cu fratele Mihai Pungilă, în luna august, împreună cu o echipă de voluntari am ajutat la ridicarea și acoperirea casei de rugăciune din localitatea Nicolae Bălcescu. În luna decembrie, Dumnezeu ne-a dăruit bucuria de a participa la inaugurarea acestei adunări, zi în care două persoane au hotărât să mărturisească credința lor în apa botezului.  În localitatea Peceneaga, împreună cu studenții de la Școala de Misiune Kairos și alți frați, am participat la câteva zile de evanghelizare și dăm slavă lui Dumnezeu pentru interesul crescut al localnicilor pentru Evanghelie. Ei participă în număr mare la întâlnirile din casa fratelui Ion, iar două persoane s-au hotărât să se întoarcă la Domnul.

Suntem recunoscători  Domnului pentru toți frații și surorile care și-au sacrificat timpul, finanțele și alte resurse pentru a fi părtași cu noi în lucrare. Mulțumim celor care ne-au susținut în rugăciune.  Rugați-vă pentru ca cei care aud Evanghelia să fie cercetați și născuți din nou. Rugați-vă ca Domnul să ne dea cele trebuincioase și pentru proiectele viitoare și înțelepciune pentru a vedea unde trebuie să ne implicăm. Avem nevoie de călăuzire la orice pas.

Cu apreciere pentru tot sprijinul în rugăciune,

David Livadă