Scrisoare misionară, West Bengal (14 august 2020)

Acasă / Asia / Scrisoare misionară, West Bengal (14 august 2020)

Cum să ne rugăm pentru cei credincioși  – 2 Tesaloniceni 1:11-12

De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi şi voi, în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.

Prima preocupare în rugăciunea pentru cei credincioși trebuie să fie ca ei să fie găsiți vrednici de chemarea pe care ei au primit-o de la Domnul Isus (v.11a). Mântuirea este o chemare dată prin mesagerii Domnului Isus. Această chemare trebuie auzită, crezută și ascultată. În conformitate cu această chemare, viatța trebuie să fie schimbată. Din nefericire, mulți creștini nu trăiesc vrednici de chemarea pe care au primit-o. Alții traiesc numai pentru un timp și se rătăcesc în hățișul vieții acesteia. Chemarea noastră este din viața aceasta trecătoare către viața veșnică, din păcat spre sfințenie, din mândrie spre smerenie, de sub mânie spre pace și din ură limitată spre dragoste nelimitată.

A doua preocupare pentru cei credincioși este ca viețile lor să fie împlinite în ceea ce este bine (v.11b). Credincioșii sunt copaci în grădina lui Dumnezeu. Ei trebuie să rodească după voia lui Dumnezeu. Cum lucrează El voia Sa în viața credincioților? El ne dă dorințe sfinte, împrejurări potrivite, întelepciune și împlinire. Partea noastră este să auzim vocea Lui, să folosim după voia Lui împrejurarile pe care n-i le oferă, și să ‘umplem’ partea care ni se oferă în planul Său.

Lucrările care aduc adevărata împlinire în viețile credincioșilor sunt cele ale credinței (v.11c). Restul lucrărilor sunt doar o goană după vânt. De aceea, preocuparea noastră ar trebuie ca credincioșii să traiască cu adevarat o viață de credință. Aceasta exclude trăirea dupa voia și plăcerea proprie sau a altora. Aceasta exclude o trăire confuză după cum se nimerește. La fundația unei vieți de credintă stă Cuvântul lui Dumnezeu (credința și ascultarea de aceasta).

O viață poate fi cu adevărat împlinită în Domnul Isus. Fără El orice viață este irosită și fără niciun viitor veșnic. Preocuparea nu ar trebui numai ca viețile noastre să fie unite cu Domnul Isus, ci El să fie glorificat prin viețile noastre (v.12). Domnul Isus este glorificat în viețile noastre prin tranformarea caracterului nostru în comformitate cu al Lui și prin implinirea scopului mântuirii în și prin viețile noastre.

Vrem să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru următoarele lucruri:

1. Dumnezeu ne-a ajutat să turnăm plafonul primei clădiri cu toate resursele necesare, inclusiv o vreme bună.

2. La turnarea plafonului ne-au ajutat mulți dintre credincioși și din săteni.

3. La turnarea plafonului au venit și 12 lucrători bengalezi la care le-am putut da Noi Testamente.

4. Frații din Jalpaiguri au vizitat câteva familii din Senpara pentru a le vesti Evanghelia.

5. Noi am putut fi o parte din proiectul agenției Kairos ‘Pâine și pește pentru 5000‘ prin distribuirea a 45 de saci de orez la membrii și vizitatorii bisericii Harvest din Raigaon.

6. Fratele Atzinto a început și el să fie implicat în cadrul aceluiași proiect al agenției.

7. Pentru primirea de orez a venit și mama lui Ashish (băiatul nepalez aflat în grija noastră).

8. Am continuat cu predicile săptămânale și studiul biblic din Evanghelia după Ioan.

9. Astazi, înainte de culcare, Ashish a venit la mine ca să își împărtășească dorința lui de a fi mântuit. I-am putut da câteva sfaturi practice și m-am rugat pentru el.

Rugați-vă și pentru următoarele lucruri:

1. Planul de a trimite Noi Testamente în Hindi, în Bihar și Uttar Pradesh prin poștă.

2. Duminica aceasta trebuie să vestesc din nou Evanghelia în biserica Harvest.

3. Planul fraților din Jalpaiguri de a redeschide adunarea sâmbăta aceasta.

4. Vindecarea infecțiilor de piele de care sufăr atât eu cât și unii dintre copii (se poate din pricina mușcăturilor de paianjen și lipitori).

5. Mașina noastră s-a stricat și trebuie să o reparăm.

6.Înțelepciune cu privire la folosirea proiectorului în biserica Harvest.

7. Soțul sorei Sompa din Jalpaiguri care lua medicamente ca să scape de băutură s-a îmbolnăvit.

8. Sora Sagarika din Jalpaiguri are necazuri cu băiatul și nora dânsei.

9. Rugați-vă ca dorința lui Ashish de mântuire să fie binecuvântată de Dumnezeu.

Tată, ajută-mă să fiu cu adevărat un membru activ în trupul Domnului Isus care să zidească și să întăreasca Biserica Ta. Amin.

Daniel

Înălțare înaintea lui Dumnezeu – Scrisoare misionară, India (21 august 2020)